Lucrările la Mintia avansează: Gaz și energie pregătite pentru 2026

Proiectul noii centrale electrice pe gaz de la Mintia avansează conform planului, potrivit datelor

Lucrările la Mintia avansează: Gaz și energie pregătite pentru 2026

Proiectul noii centrale electrice pe gaz de la Mintia avansează conform planului, potrivit datelor

Proiectul noii centrale electrice pe gaz de la Mintia avansează conform planului, potrivit datelor transmise de companiile implicate. Reprezentanții Transgaz au anunțat că lucrările pentru conducta de alimentare cu gaz sunt în grafic și ar urma să fie finalizate până la mijlocul lunii octombrie 2025. De asemenea, conducerea Transelectrica a dat asigurări că racordarea provizorie la Sistemul Energetic Național va fi realizată până la sfârșitul lunii noiembrie.

Investitorul proiectului, compania Mass Global Energy Rom, a precizat că prima turbină va intra în teste în ianuarie 2026, iar cea de-a doua în februarie-martie același an. În cazul în care ritmul actual al lucrărilor se menține, centrala ar putea începe să producă energie mai devreme decât termenul stabilit inițial.

Cea mai mare centrală pe gaz din România

Noua centrală, construită pe locul fostei termocentrale Mintia, va avea o capacitate de 1.700 MW și reprezintă o investiție de aproximativ 1,4 miliarde de euro. Conform autorităților locale, aceasta va fi cea mai mare unitate de producție pe gaz din România și una dintre cele mai moderne din Europa de Est.

Vizită pe șantier

Luni dimineață, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Nistor Laurențiu, a efectuat o vizită pe șantier, alături de reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom și de oficiali din Ministerul Energiei, Transgaz și Transelectrica.

„Centrala va deveni una dintre cele mai moderne din Europa de Est. Sunt un susținător ferm al acestui proiect încă de la început, pentru că va contribui la relansarea economică a județului Hunedoara, va crea noi locuri de muncă și va asigura securitatea energetică a României”, a declarat Nistor.

Impact local și regional

Președintele CJ Hunedoara consideră că investiția „va schimba decisiv viitorul județului” și va transforma Hunedoara într-un nod energetic cu importanță strategică pentru România și Europa de Sud-Est.

El a felicitat companiile de stat implicate, subliniind rolul esențial al acestora în avansarea proiectului: „Felicit Transgaz și Transelectrica pentru aportul semnificativ în implementarea acestui proiect, felicit investitorul și pe partenerii din cadrul acestui proiect”.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate