Viitorul va spune dacă investiţiile masive ale Qatarului şi ale Arabiei Saudite în economiile Occidentului în criză merită această complezenţă în faţa unei noi barbarii care înlocuieşte una veche pe care am susţinut-o şi am încurajat-o, scrie pentru revista Marianne Alain Chouet, fost şef al spionajului francez
„De mai bine de un an, augurii mediatici şi politici anunţă sfârşitul regimului sirian în chiar următoarele zile, la sfârşitul lunii sau al săptămânii în curs. Numai că acesta pare să se amâne de fiecare dată. După ce a preluat controlul asupra principalelor focare islamiste din centrul ţării (Homs, Hama), asupra periferiilor Damascului, armata loială regimului a limitat rebeliunea la cel de al doilea oraş ca importanţă din ţară-Alep. Insurgenţii beneficiază de rute de aprovizionare directe cu arme de provenienţă diversă şi cu bani oferiţi de monarhiile din Golf, precum şi de asistenţă militară oferită mai mult sau mai puţin vizibil de diferite state occidentale, printre care SUA, Marea Britanie sau Franţa.
În incantaţiile lor politice sau mediatice, augurii zilei sfârşesc invariabil prin a avea dreptate. Regimul sirian, aflat în fruntea unei ţări de talie medie şi cu resurse limitate nu poate să reziste la nesfârşit presiunii conjugate a armatelor occidentale care îi sprijina pe rebeli, nici teocraţiilor islamiste care îi susţin financiar, nici partidelor islamiste din Turcia, irakienilor, libanezilor şi iordanienilor care se asigură că sprijinul logistic va intra în Siria. În faţa unei asemenea coaliţii, Bashar al-Assad încă poate să câştige războiul. Însă Siria se va afunda fie într-un război civil, fie se va diviza în redute foarte bine apărate.
Însă toţi cei care propovăduiesc sfârşitul regimului sirian ar trebui să se întrebe de unde vine extraordinara sa capacitate de rezistenţă. Fără îndoiala este vorba despre o dictatură feroce, care nu ar putea controla atât de mult timp o armată care îi rămâne fidelă dacă ar fi doar expresia puterii unui autocrat sângeros şi a familiei sale. Acest lucru este posibil doar dacă regimul are partizani în ţară şi aceşti partizani neauziţi de către elitele occidentale nu sunt alţii decât minorităţile non-musulmane şi non-arabe din Siria, care reprezintă 30% din populaţia ţării: creştini de toate riturile, allawiţi, şiiţi, ismaeliţi, druzi şi o bună parte dintre kurzi.
Toţi cei de mai sus se văd victimele aservirii şi chiar ale unui genocid dacă rebeliunea islamiştilor şi a vârfului lor de lance jihadist va ajunge la putere precum în Libia, Tunisia sau Yemen, cu strania binecuvântare a occidentalilor. Încăpăţânarea occidentalilor de a susţine şi promova pretutindeni islamismul politic, de pe urma căruia profita petromonarhii wahhabiţi, nu face decât să condamne popoarele arabe la a alege între dictaturi militare şi teocraţii imbecile. Viitorul va spune dacă investiţiile masive ale Qatarului şi ale Arabiei Saudite în economiile Occidentului în criză merită această complezenţă în faţa unei noi barbarii care înlocuieşte una veche, pe care am susţinut-o şi am încurajat-o vreme de atâţia ani.”
Alain Chouet a fost unul dintre şefii spionajului francez la începutul anilor 2000. Este un bun cunoscător al lumii arabe şi a activat vreme de cinci ani în cadrul ambasadelor Franţei la Beirut şi Damasc, în anii ’70. Ulterior a fost însărcinat cu operaţiunile anti-teroriste ale Republicii Franceze. Chouet considera că Al-Qaeda a dispărut între anii 2002-2004 şi de a ceea denunţă folosirea acestei etichete pentru orice acţiune islamistă radicală. “Am pus mâna pe mitraliere pentru a omorî un ţânţar şi distrugerile provocate sunt evidente. Primul efect al acestei cruciade ratate este alimentarea spiritului voluntarilor juhadişti”, spunea Alain Chouet.
