Primul Club care a reacționat a fost Dinamo București, acolo unde Lucescu a scris pagini importante de istorie, ca jucător și, apoi, a antrenor.
„Imaginea veșnică a unui simbol! Din nefericire, astăzi, lumea fotbalului românesc este mai săracă. Mircea Lucescu, fostul nostru mare jucător și antrenor emblematic, a plecat dintre noi la vârsta de 80 de ani. Pentru Dinamo, nu este doar o pierdere. Este despărțirea de o parte din propria identitate” au scris reprezentanții clubului Dinamo.
A urmat apoi mesajul celor de la Rapid București: „Cuvintele sunt prea mici pentru un nume atât de mare… Mircea Lucescu ne-a părăsit după o viață dedicată fotbalului. Un om care a format generații, a scris istorie și care ne-a făcut de atâtea ori mândri că suntem români. Vom păstra în suflet pentru totdeauna amintirile, emoțiile și trofeele câștigate împreună! Mulțumim pentru tot, nea Mircea! Dumnezeu să te odihnească în pace!!
„Rămas bun, Mircea Lucescu!” – Corvinul Hunedoara.
„Veste tristă: în această seară ne-a părăsit Mircea Lucescu, fostul mare jucător și antrenor român. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – Universitatea Craiova.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe după trecerea la cele veșnice a uneia dintre cele mai emblematice personalități din istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu, care s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 80 de ani. Fost selecționer al României și unul dintre cei mai titrați antrenori din fotbalul mondial, Mircea Lucescu a influențat și a crescut generații întregi, lăsând o amprentă importantă asupra carierelor multor jucători de elită. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndurerate!” – CFR Cluj.
„Un vizionar, un sportiv, un fotbalist, un OM, un antrenor și un PROFESIONIST inegalabil! O figură legendară pentru fotbalul românesc și nu numai… Va defini mereu performanța și ne va lipsi! Enorm!…Mulțumim pentru TOT, Mircea Lucescu! Condoleanțe familiei!” – Hermannstadt.
„Ziua de astăzi va rămâne una de tristă amintire pentru toți iubitorii fotbalului, odată cu plecarea dintre noi a unuia dintre cei mai mari jucători și antrenori români ai tuturor timpurilor, domnul Mircea Lucescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” – FCSB.
Mesaje din partea Federației Române de Fotbal și a echipei naționale a României
„S-a stins un om care a fost mai mult decât un antrenor, cel care ne-a învățat că fotbalul nu este doar un sport, ci un mod de a trăi cu demnitate. Mircea Lucescu a fost un model pentru zeci de generații, un om care a iubit fotbalul mai mult decât pe sine însuși. Ne rămân amintirile, lecțiile de viață și eleganță inconfundabilă cu care pășea pe fiecare stadion al lumii. Suntem convinși de un singur lucru: dacă acolo unde sunteți acum există un teren de fotbal, cu siguranță îl veți găsi. Mulțumim pentru tot, domnule Lucescu! Odihniți-vă în pace!” – echipa națională de fotbal a României.
Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în competițiile feminine de senioare.
„Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu. Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial. Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al “Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore” – Federația Română de Fotbal.
Să știți că următorul va fi portocaliul…
Regretele sunt tardive.