Emmanuel Macron anunţă marţi, într-un interviu acordat RTL, că vrea ”o nouă formă” a serviciului naţional universal (SNU). Acesta ar fi destinat minorilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani, în vederea unei ”consolidări a pactului armată-naţiunea”, relatează BFMTV, potrivit News.ro.
Totodată, preşedintele francez vrea să ”şteargă” ideea că Franţa şi-ar trimite ”tinerii în Ucraina” să lupte împotriva invadatorului rus.
”Declaraţiile sale au fost deformate”, a subliniat şeful statului.
”Trebuie, într-adevăr, imediat, să ştergem orice idee confuză care ar consta în a spune că ne vom trimite tinerii în Ucraina”, a subliniat preşedintele francez.
”Acesta nu este deloc sensul”, a arătat el.
Ipoteza respinsă de Macron apare în contextul tensionat al războiului din Ucraina.
Şeful statului nu reia expresia ”serviciu militar voluntar”, anunţată într-un comunicat al Guvernului la 19 septembrie. Totușil, el confirmă, la RTL, ”transformarea serviciului naţional universal către o nouă formă”.
Emmanuel Macron îndeamnă totodată la o ”consolidare a pactului armată-naţiune” în Franţa.
”În momentul în care războiul se hibridizează, este foarte important ca un maximum al compatrioţilor noştri să înţeleagă ce sunt armatele noastre, cum funcţionează, să participe la rezerva pe care am înfiinţat-o şi care este foarte importantă pentru că aduce competenţe armatei noastre”, a conchis el.
„Expliquer à tous les Français qu’on va les sacrifier, ça n’a aucun sens” : Macron évoque des „propos déformés” du chef d’état-major https://t.co/5VMkphW2ih
— RTL France (@RTLFrance) November 25, 2025