
De ce nu comentez victoria progresismului în România?
Deja nu mai este problema mea. Nici a celor peste 5 milioane de români care au votat suveranismul.
Este problema celor care se laudă că au fost cheia acestei victorii.
Este vorba de segmentul populației maghiare pentru care, așa cum a declarat Kelemen Hunor, suveranismul românesc este un pericol pentru unguri.
Care Kelemen Hunor?
Este același care considera că ungurii nu pot sărbători Ziua Națională a României, 1 Decembrie, deoarece este zi de doliu național pentru maghiari.
În al doilea rând este segmentul de populație din Republica Moldova căreia îi este rușine să fie considerată românească.
Aceasta este masa celor 79,2% moldoveni, așa cum s-au declarat la recentul recensământ, față de numai cca. 7% români.
Sunt SEPARATIȘTII, care doresc avantajele oferite de cetățenia românească fără a avea și obligațiile cetățenilor români.
Le este frică de bocancul rusului, dar nu înțeleg că nu Uniunea Europeană îi poate apăra, ci numai NATO.
Și circulă ideea, foarte plauzibilă că, pentru a semna orice Tratat de pace în zonă, Rusia va pretinde ca Republica Moldova să nu facă parte din NATO.
Coada în sus a „moldovenilor” independenți și suverani are un preț.
Sigur, este ceasul al 12-lea, dar nu ar fi încă târziu pentru Chișinău să-și bage coada între picioare și să ceară urgent realipirea la Patria mamă.
Dar, cum spuneam, deja aceasta este treaba celor două entități maghiară și moldovenească să rezolve problema națională a românilor.
Mircea Popescu
Maghiarii e prieteni de veacuri cu moldovenii. De aceea maghiarii se duceau in vizita la moldoveni. Totul se termina cu o bataie zdravana la Baia, incasata de la Misu Caftangiul, dupa care bietii maghiari abia mai reuseau sa nimereasca trecatorile cand fugeau inapoi in buda lor (ca sa-si schimbe izmenele).
Tot asa, din prea multa prietenie, ii vizitau si pe valahi. Bineinteles ca vizita se lasa tot cu o bataie babana la Posada, dupa care maghiarii erau nevoiti sa fuga tot la buda lor indispensabila……[Rumburak]
Dle Popescu de ce sa se alipeasca moldovenii la tara mama adusa la sapa de lemn de cei ‘indrumati’ de 35 de ani de reteaua subterana securist-sorosista? Moldovenii nu sunt Maia Sandu cu sorosistii care o inconjoara. Romania nu le ofera decat alternativa sumbra de a-i face partasi pe zeci de ani la plata datoriei uriase catre mafiotii de la care s-au imprumutat. Atat pe cei de acum cat si pe nepotii lor nenascuti. De cand cetatenia primita moral si legal de cei ai caror bunici au luptat pentru tara romanilor este o sinecura?
Toată omenirea știe că ADEVARATUL câștigător al alegerilor prezidențiale din Romania este George Simion,care a fost FURAT la numărătoarea voturilor de JEGURILE securiste-politice!.
Korect! Stiu si americanii foarte bine acest adevar. Dar oficial i-au sprijinit numai pe suveranistii din Polonia.
Nu-s hun. Sunt ostrogot.
Daca ai putut vota o caricatura rromulana precum Simion, nu trebuie sa mai dai amanunte despre capacitatile tale intelectuale……[Rumburak]
Cum sa votezi ma un ,,parlamentar” g0lan, care da palme peste ceafa, ameninta ca agreseaza sexual pachidermele, jupoaie oameni de vii, cheama sustinatorii sa iasa din tufisuri de parca ar fi boschetari, promite ca da afara 500 000 de bugetari paraziti, ca dizolva Parlamentul si-l inscauneaza ca presedinte pe Kakalin si cate si mai cate bazaconii?
Ce om normal la cap poate vota o asemenea lighioana acerebrata?
Asa ceva nu voteaza decat aceia care au tik-tokul in loc de creier……[Rumburak]
In PROCENTE de vot,”Listele Suplimentare” au fost în România 12,85% adică aproximativ 1.200.000 voturi in zone zis turistice uitate de lume!.
Voturile din Basarabia plus cele ale etnicilor tolerați hunguri din Romania reprezintă un MIC procent de 1,95%, adică cel mul 250.000 voturi care NU au asigurat alegerea lui Nicușor Dan.
In CONCLUZIE,totul s-a DECIS prin „VOTURI MULTIPLE” înregistrate de STS,în localități „turistice”!?? (mai mult decât numărul localnicilor!) unde peste 40% sunt voturi pe Liste Suplimentare!.
In concluzie cei care au decis alegerile in toti acesti 20 de ani sunt arhicunoscutii baieti ai ‘statului paralel’ cum le place unora sa-l defineasca. Ei sunt cei care au lansat pe piata gogorita cu miile (!?) de autobuze care cica s-au plimbat prin toate catunele Romaniei.
D-le Popescu ,ai ramas incremenit in proiect, din lipsa de entiuziasm!Mai ales în vremurile de strâmtorare materială, mulţi îşi justifică lipsa entuziasmului prin precaritatea materială sau presiunea ei.
E greu de inteles,mai ales cand ai o varsta, daca Romania era la nivelul Elvetiei,venea nu numai Moldova dar si Hungaria la sf masa asa mai dureaza 100 de ani cu obs ca rusii trebuie sa se intoarca in Asia
Eu intelg obligatiile,am citit multi elucubratiile catorva plecati cu sarcina in anii 70-80 ,acum mari democrati
Postache, dacă tot știi totul despre tot, nu vrei să ne detaliezi și nouă ce știi? Cu surse, trimiteri, argumente, că să ne convingi? Aceste date pe care ni le prezinți la modul general, sunt cumva doar un hint din vasta ta experiență, pe care, nu-l poți dezvolta întrucât reprezintă secret de serviciu? Cu alte cuvinte, aparții cumva unui serviciu secret ce deține informații care, odată dezvăluite pe de-a-ntregul ar interfera cu obiectul nobilei tale misiuni? Sau sunt doar invenții la care mai lucrezi?
@Postakele,te vad agitat,dar agitatia nu inlocuieste stiinta si experienta ;avem noroc de Cotidianul ca ne permite sa spunem lucrurilor pe nume,chiar daca tu esti permanent pe picior de negare a evidentei ; te pomenesti ca ai incredere ca acest M. Popescu a fugit pe butelie din tara, s-a realizat in Occident si acum il chinuie talentul :))Mare fraier!De cate ori ai citit articolul?
Aiurea bre. In mod normal, firesc, tot omul e suveranist,..Suveranitatea la nivel individual cît și colectiv este un statut de om demn, nu de slugă,.Deci faptul că unii se vor mai suverani ca alții de fapt denotă ticăloșia lor, o desconsiderare a restului,.care nu se dă cu cărămida in pieptu suveran..Iar penalul simion, care mai zilnic poate avea un dosar penal,.nu are cum ieși in lume cu obrazul curat..
Ce-i al tau e pus deoparte. Fii siguur.
Dle Popescu, am toata simpatia pentru chinul dvs. Dar este _prost orientat_. In conditiile in care alegerile au fost _matematic fraudate_, adica din mouse si keyboard, cum puteti fi atit de sigur despre ce ‘au facut’ ‘maghiarii’ si ‘moldovenii’? Chestiile astea tine de regia electorala si, dincolo de faptul divers mediatizat, sint probabil fictive. Va luati dupa fenta si creati degeaba discordie intre romani. Dar, inteleg, este mai usor si mai putin primejdios decit sa afirmati, simplu: alegerile au fost fraudate _centralizat_. Si apoi, sa cereti pupilului dvs. George Simion sa cheme _renumararea_ voturilor!
Vedeti argumentul desfasurat in ‘Candidatul manciurian’ aici teletype.in/@unaltnimeni/2hjEuYkeyMn. Poate atunci veti vedea ce este de facut…
Răspundei…, te-ar surprinde dacă s-ar demonstra fraudarea alegerilor? Crezi că garnitura de politicieni/interese ar fi plecat fără emoții și regrete de la putere? Dacă nu, ar fi folosit CCR în interes propriu? CCR este un pilon al integrității sau, la fel ca-n toată țare,un club al celor ce-și protejează privilegiile cu tenacitate?
Te amesteci cu lumea a treia, devii lumea a treia.QED.
Maghiarii și moldovenii si diaspora româneasca care e rusească si cea moldoveneasca care e românească si care a votat cu incredere si cu mult elan pentru Nicușor Dan.
Este trădarea celor ce conduc România că, după cum se și laudă cei ce șefimea UNMR coloana 5 a Hungaria măcină țara românilor din interior, de 35 de ani permite cele două entități maghiară și moldovenească să rezolve problema națională a românilor. Iar acum trădătorii de la putere vor să vândă Compania Sării Austriei și Hungariei, la fel cum s-a vându PETROM.
Nu neapărat de Ungaria mi-aș face griji ci de „conducere”.Cu așa”elită” așa rezultate.Statele n-au sentimente, ele au interese.Ungaria își urmăreste interesul.Protipendada politică românească e stat în stat și-si urmărește și ea interesele.În detrimentul țării.
Romanii nu voteaza pasaret migrator si nici conserve expirate SIE, ca put, in primul rand !
VDM, în momentul de față și un guvern zulu ar fi mai puțin dăunător ca ăsta care a pornit cu ascunsul manglei.
Românii din RM,care au votat cu „garantul constituției române” de astăzi au un slogan: – decât cu rușii mai bine cu din ăsteia..Bine iau mai speriat progresismul și comisarii..
Când îi privești te umflă râsul..ei consideră că numai ei sunt patrioți adevărați. E o manie gravă..
Dar ce tălică n-ai destui înecați ? Că vorba aia de 35 de ani tot îi salivează SALVAMARU și SALVAMONTU și tot se SCUFUNDASEU – cum zise matrafox PETROV și-i hali Ursula . Începănd cu tov . injinior de la APE care pe 22 ȘI-A LUAT COSTUMUL DE SCAFANDRU și devenit Domnul Iliescu – SALVATOR FRONTIST , dup-aia pe vremea Petrovului , Sulfamida „Bărbi și Nuțica pneumatică , ce dădea la AJUTOARE ciocați cu toc cui și ciungă , Pinochio care a dat drumul la Stăvilarul Ciurel să-i salveze mai mult pe sărbi . Și 15 ani de cănd tot vă salvează ambulanțierul ARAFAT , răstimp în care veni să saliveze mai întâi numai pe bucurOIșteni , dar acum toată TURMA , unul doftor în ȘERPI ( duble , triple , de suprafață etc .) Că parcă trebă să rezolvi diferențiale ca el cu aia de la APE Prut , să ști care e malu drept , că și la maMAIA ȘI LA nICULINA e aceeași Șerpărie . DAR VOUĂ CE VĂ MAI PLACE ÎN MOCIRLOI ( cum zic moldovienii)
Romania nu este RRomania. Repeta de 100 de ori, pana te obisnuiesti !
Un articol foarte bun, realist. Inevitabil ne lovim din nou de cozile de topor autohtone, in primul rand politicienii si demnitarii.