Nu mi-a plăcut niciodată expresia potrivit căreia speranţa moare ultima. E veche, e ruginită, vine parcă din limba de lemn şi nu spune absolut nimic. Mult mai potrivit mi se pare să ne întrebăm dacă mai sunt sau nu mai sunt şanse.
Bunăoară, naţionala de handbal, cea în care ne-am pus atâtea şi-atâtea speranţe (na, că nu scăpăm de cuvântul ăsta!), mai are vreo şansă după ce-a pierdut, inexplicabil, în faţa Angolei? Da, mai are! Poate câştiga măcar două din cele patru meciuri rămase. Aşa a fost şi la europene, unde a prins ultimul tren din grupă şi s-a clasat în final pe locul trei. De ce n-ar fi la fel şi acum, la Rio?
Sau judoka Andreea Chiţu, care a pierdut în sferturi la necunoscuta Odette Giuffrida, o italiancă venită de nicăieri, mai poate trage la o medalie? Da, mai poate. Două sunt condiţiile: să bată învingătoarea din meciul Erika Miranda-Ma Zinguen şi una din învinsele din semifinale. E posibil, e foarte posibil. În fine, ca să terminăm cu atribuirea de şanse, mă gândesc că şi spadasinele noastre, care în proba de individual au rasolit-o rău de tot, pot să-şi spele păcatele (care păcate nu sunt deloc, că aici e vorba de sport, nu de cine ştie ce altceva) şi să facă o figură mai mult decât onorabilă, adică pot câştiga o medalie în proba pe echipe.
Necazuri şi neîmpliniri sunt şi la noi, dar şi la alţii. Nicio şansă nu mai au ditamai stelele Venus Williams, Roberta Vinci sau Agnieszka Radwanska, învinse încă din primul tur. Că tot suntem la tenis, să menţionăm că Irina Begu şi Monica Niculescu au trecut cu brio de primul tur, ba chiar şi în meciurile de dublu. Îşi vor continua, deci, aventura braziliană, ca şi Andreea Mitu şi Raluca Olaru, ca şi băieţii Horia Tecău şi Florin Mergea. Şi la tenis de masă ne merge bine, deocamdată, deşi Eliza Samara, campionaă europeană, va da piept cu chinezoaica Ning Dig, campioana mondială. În sportul ăsta, cu nume atât de onomatopeic, ping-pong, totul merge ca uns câtă vreme ne batem cu europenii. Când dăm de asiatici, totul se cam năruie. Dar nu chiar întotdeauna. Samara a bătut câteva chinezoaice europenizate de le-au mers fulgii. O va face şi cu Ning Dig? Greu, al naibii de greu! Dar nu imposibil!
După cum cred că se vede, refuz categoric să mă alătur celor care văd numai eşecurile şi, dintr-o pornire sadică, mai curând masochistă, bat apa-n piuă că am dat-o în bară, că dezamăgirea e cât casa, că nu suntem buni de nimic şi câte şi mai câte. Sunt un optimist incurabil şi când nu mai am niciun argument, devin septimist, dar niciodată pesimist. Pur şi simplu mi-e ruşine să fiu sceptic. Nu mă ajută cu nimic. Până una-alta, sunt de salutat două rezultate: Marian Drăgulescu s-a calificat în proba de sărituri, iar Cătălina Ponor va evolua în finala de la proba ei preferată, bârna. Mai mult decât atât, deşi echipele noastre de gimnastică au ratat calificarea la Rio, mai avem un gimnast calificat în finala la paralele, Andrei Muntean. Bravo, Andrei! Olimpiada continuă!
