Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate

Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova (CSS), convocat marți de președinta Maia Sandu, a analizat măsurile luate de instituțiile statului în vederea asigurării unui proces electoral sigur, liber și corect pe teritoriul țării, informează Radio Moldova.

Un alt punct pe agenda Consiliului Suprem de Securitate de la Chișinău a vizat amenințările la adresa proceselor democratice, inclusiv riscurile legate de dezinformare, ingerințe străine și finanțarea ilegală a partidelor din Republica Moldova.

Cu această ocazie, membrilor CSS le-au fost prezentate rapoarte detaliate privind acțiunile întreprinse de organisme ale statului până în prezent pentru consolidarea securității viitorului proces electoral.

În acest context, președinta Maia Sandu a avertizat asupra pericolului campaniilor de manipulare informațională, care pot submina încrederea cetățenilor în alegeri. În acest sens, forul suprem de securitate a decis intensificarea monitorizării spațiului mediatic și întărirea cooperării între instituțiile de securitate.

Un alt punct de pe ordinea de zi a fost combaterea finanțării ilegale a partidelor politice și a campaniilor electorale. Autoritățile au subliniat importanța transparenței surselor de finanțare și aplicarea fermă a sancțiunilor în cazurile de corupție electorală.

De asemenea, a fost abordată problema securității cibernetice în contextul electoral. Instituțiile de profil au prezentat măsurile implementate pentru protejarea infrastructurii IT și prevenirea atacurilor cibernetice. S-a convenit asupra colaborării mai strânse cu experți și parteneri internaționali pentru un răspuns rapid în cazul unor incidente, potrivit postului de radio citat.

Maia Sandu a reafirmat angajamentul statului de a asigura un proces electoral corect, în care cetățenii să își poată exprima votul în mod liber și în siguranță.

Alegerile parlamentare la termen ar urma să aibă loc în toamna acestui an în Republica Moldova.

Recomanda [votes_up id=835471]

15 Comentarii

  1. Redactiei:

    In sfirsit, ati binevoit sa-mi publicati comentariul adresat lui Ghro. De ce insa sicanele? De ce nu a fost acceptata nici una din versiunile precedente?

  2. Să închirieze ccr pe doi lei moldovenești găuriți și le rezolvă „alegerile libere”. Și în colonia asta,tot în toamnă, până pe 6 dec. a fost o perioadă în care „cetățenii să își poată exprima votul în mod liber și în siguranță.”

  3. @Ghro:

    Cea care isi spune baskana a fost arestata pentru ca a traversat pe rosu sau nu si-a platit parcarea? Nu cumva punea ceva la cale instigata de Rusia? De cind asteapta Rusia ocazia pentru a interveni iar in Republica Moldova.

  4. Redactiei:

    Am incercat sa raspund lui Ghro(h). Comentariul meu a fost respins automat, indiferent de cum l-am formulat. In nici o varianta, nu am utilizat exprimari neconforme. De ce atunci imi sint respinse mereu comentariile, prin care combat abjecta propaganda prorusa, careia dumneavoastra ii dati tot creditul?

  5. Înaintașa colhozului european în acțiune..
    Sau descreierat cu totul. Apăruți rapid,pașișiti, așa și vor dispărea..
    Ei însăși și-au făcut-o. Au monopolizat patriotismul iar pe cineva care avea alte păreri diferite ii catalogau că trădători.. Basarabenii îndată i-au făcut proști și fuduli..

  6. Trebuie impusa linia de gandire sorosista, cine nu gandeste ca ei devine ilegal, nu-i asa? Iar pentru asta se convoaca consiluil de aparate a tarii…

  7. citesc ca regimul Sandu tocmai a arestat pentru 72 de ore pe lidera regiunii Gagauzia… astept cu dezinteres ca prestituatele rromane sa ignore stirea

  8. Cand Securitatea se ocupa de alegeri numai democratie nu mai e! In mod normal in orice sectie ai reprezentantii partidelor se numara voturile in prezenta tuturor faci proces verbal si il transmiti. Partidele urmaresc si ele procesele verbale nu e asa de complicat. Cand vrei sa furi apar tot felul de inventii, de pericole si tot felul de servicii speciale care rezolva…In rest trebuie sa ai libertatea sa spui ce vrei sa „manipulezi” alegatorii sa le scoti creierul din cap cu televizorul celor care vor asta nu e nevoie de „salvatori” si tot felul de cenzori.

  9. Interesant ca rejectiile cotidianul nu scriu si despre legile de supraveghere/interceptare a oricarei persoane, de Secaturistii lor, fara mandat judecatoresc, in caz ca sunt critici la adresa regimului… ori despre tentativa de interzicere prin lege a oricarui partid format de fosti membrii ai SOR. Ce s-a petrecut pana acuma la Chisinau a fost precedentul pentru lovitura de stat din colonia rromania, iar acum se maresc mizele, odata ce regimul din Sandustan isi asigura alegerile parlamentare, sa vezi de atunci abuzuri. Plus de asta, aceleasi manevre o sa fie folosite pe larga scara in toata Europa ca sa protejeze regimul marxist-globalist de la Bruxelles

  10. Useriștii ăștia sorosiști de pretutindeni nu știu decât să fure alegeri, să cenzureze , să bage pumnul în gură , pentru că le este teamă de oameni, pentru că în afară de secta lor de spălați pe creier nu îi mai vrea nimeni nicăieri.

  11. Fă, mai da-te’ dreacului, mizerie politica ce ești! Tu vorbești de troli sau de nu știu ce naiba, tu care furnizezi gaze și energie gratuit transnistrieni pe banii cetățenilor din partea de est a Transnistriei, transnistrenii având bani in ofshore inclusiv proprietăți?! E un jurnalist care a ajuns in țările respective(YouTube), jurnalist care dezvăluie cu imagini și documente adevărul, și, poliția îl hăituiește pe el și pe familia lui?! Ce jeguri infecte și peste Prut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.