Dușmănie: Ceaușescu, la psihiatrie

Deputatul Daniel Ghiță a lansat un atac la adresa protestatarului Marian Ceaușescu, implicat în bătaia cu Dumitru Dragomir. Deputatul susține că Marian Ceaușescu ar trebui evaluat psihiatric și chiar internat cu forța.

Autointitulatul Ceaușescu și-a făcut un obicei din a urmări persoane publice care sunt invitate în platouri ale posturilor TV din România și așa s-a întâmplat și în cazul lui Dragomir.

Trompeta Rezist Marian Tivilic M, care a hărțuit toată clasa politică, a comis multe fapte penale, fără sa fie deranjat!???
Nici un dosar penal? Autoritățile de ce nu reacționează ?
Vă aduc aminte că hărțuirea este o fapta penală.
ART. 208
Hartuirea
(1) Fapta celui care, in mod repetat, urmareste, fara drept sau fara un interes legitim, o persoana ori ii supravegheaza locuinta, locul de munca sau alte locuri frecventate de catre aceasta, cauzandu-i astfel o stare de temere, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicari prin mijloace de transmitere la distanta, care, prin frecventa sau continut, ii cauzeaza o temere unei persoane, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.
(3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.”
Nu este prima data când o persoană publică, ex Mitică Dragomir este hărțuit, înjurat, insultat de aceasta trompetă rezist. Toată clasă politică este hartuită, de o grupare politică rezist , prin acest individ.
In viitor când sunteți hărțuit : sunați la Poliție, si depuneți plângere penală pentru harțuire! Faceți cerere ca persoana să fie dusă la un spitalul de psihiatrie!
Pe cale penală și civilă cereți evaluarea psihiatrică la INML, pe care o atașați la dosarul penal, să știm daca acest om are nevoie de ajutor psihiatric si ar trebui obligat să urmeze un tratament!

Art. 8 – Internarea nevoluntara


“ In conformitate cu Legea nr. 487/2002 a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice internarea poate fi voluntara sau nevoluntara”
Hărțuirea constantă este o faptă penală! Aceste persoane sunt un pericol public pentru orice cetățean al României!
https://www.justitiarul.ro/idiotii-nostri-de-azi…/
Este clar că acest individ a provocat, premeditat această altercație prin hărțuire, calomnie și injurii.
Nihil Sine Deo, a scris Ghiță pe pagina sa de Facebook.

Ceaușescu, și caftit, și cu banii luați!

(VIDEO) Bătaie între Ceaușescu și Mitică Dragomir! La propriu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

29 de Comentarii

  1. Astept sa-l vad si pe stapanul sau, M.U.I.A.N.N.I.S.S., la fel cu ochii Editat… nici nu conteaza de la cine-si va lua „papara”… si Ravasitoarea la brutarieee impreuna cu penalul ala de la Raiffeisen !!!

  2. La psihiatrie după ce a fost „calificat”și după ce s-a investit in el.Individul trăiește din ceea ce face și e unul care s-a pozat cu el și e președinte de stat.Acea poza pentru Marian Ceaușescu făcută împreună cu Iohanniss reprezintă legitimația lui ,înseamnă că el are aprobare pentru ce face.De fapt acest individ se alătură lui Catu,Orban,Ciuca,Gorghiu fratii Murariu etc.

  3. Si el si sandi batausul sunt agenti secu.
    Mai tineti minte mercedesul de zeci de mii de euro care il evacueaza pe sandi la incidentul din victoriei?
    Totala impunitate garantata. Bani la discretie – sandi are vila de pilda.
    Tehnica e cia- antifa. Un alt agent similar – rizea la chisinau.
    Astia sunt agitprop de linia intai. O alta categorie sunt influencerii – nu intamplator multi copii de securisti.
    Chirila, manole, topeasca, oana pellea, mucea caramitru, florin calinescu, ala cu 1 km de autostrada etc etc va las pe voi.
    Apoi ‘ancorele’ din televiziuni, flatulente umflate cu pompa. Chiriac, curea, visan, andronic, alice, sarmiza, chiar ciuvica etc etc
    Ajungem si la presa scrisa …
    Layers after layers.

  4. Cine are curaj sa-l bage in spital pe unu care e angajat pe statele Cotroceniului?!? Nu conteaza ca e bolnav, el e bolsevic profesionist.

  5. Ce tampenii! Politicienii cred ca am uitat cand si-au marit indemnizatiile pe motiv de scuipat, de injurat, de urlat la ei? Era in timpul altui jecmanitor de tara, Dragnea! Sper ca nu ati uitat! Acum ii deranjeaza ca se tin de scandal cetatenii spunandu-le adevarul in fata? Nu e normal sa il bage la psihiatrie pe acest haihui care se tine dupa escrocii si hotii din politica! Din contra, trebuie sa se uneasca mai multi cetateni sa ii agaseze pe acesti ordonari cu luxul la purtator si bunastare proprie! Sa aiba liniste cand isi vor exercita functiile politic in slujba cetatenilor din Romania! Nu stiu si nu ma intereseaza cine este acest viitor internat la psihiatrie, dar, sa nu uitam ca in politica sunt mai multi dementi uniti sa faca doar rau cetatenilor decat ce exista pe strazi, si asta tot din cauza politicii si legislatiei tampite facute de politicienii romani!

  6. Dementul asta care traieste doar de pe urma banilor primiti in urma hartuielilor, zbieretelor si porcariilor publice, ar fi trebuit bagat la balamuc in urma cu cel putin 10 ani.
    Ani in care si-a facut de cap cum a vrut si a hartuit pe cine a vrut. Alti oameni care nu au facut ca el, au fost omorati in strada de politia epocii de aur capitaliste ptr ca n-au vrut sa se legitimeze sau ca nu purtau masca.
    De acest dement nu a avut curajul sa se atinga nimeni……[Rumburak]

  7. A fost bun când ulra la Dragnea?…acum îl băgăm la nebuni, dar oare n-ar trebui băgați acolo rareș bogdan,oreste,dungaciu,fota, ivan…?…
    Oare cine-i incita pe cei din piața victoriei în 10 august?…

  8. Din astfel de personaje este formată securitatea .. rupți in fund santajabili frustrați … retardați cred că sunt scoși de la psihiatrie pe semnătură

  9. Un personaj argat asemanator este si pe forumul asta, tot tolerat …

  10. @ L-a pus Nistorescu pe Ghiță să se dea la Ceaușescu, că e mai musculos, ?

  11. Nu a dat peste cine trebuia !!! Asta este MIZILIC !!! Sa-l vedem cum va fi cand se va plimba cu MATELE-N BRATE !!!

  12. @ Nistorescu e interesat de Kovesi , după ce „a dus-o” la Parchetul European, ?

  13. & O aduna „puncte” pentru moștenirea și moștenitorii lu’ Ceaușescu, ? O fi cu titluri, cu retrocedări, cu ANRP, etc. , ?

  14. & Becali și Rotaru cu litigioase și Dragomir fără litigii, că avea și la Ligă, ?

  15. & Dacă becalii a luat mai multe litigioase de la ANRP a luat și mai multe titluri la fotbal, acum ia Dab Petrescu la Cluj că are pile la MAPN pe Dâncu , pe Daniel Petrescu , ?

  16. & Deci, dacă Becali a luat mai multe litigioase de la ANRP a luat și mai multe titluri la fotbal, acum ia Dan Petrescu la Cluj că are pile la MAPN pe Dâncu , pe Daniel Petrescu , ? Aduc ăștia și trupe și tehnică militară din alte țări să joace Clujul cu Dan Petrescu, ?

  17. Bufonul scandalagiu Marian Ceausescu o scula utila regimului Iohannis sa hartzuiasca pe unul si pe altul. Un alt #rezist coleg de suferinta cu Ceausescu Malin Bot #rezist

  18. & Pe performeru’ Ghiță nu îl mai ține „moralul competițional”, ?

  19. Aceasta bruta trebuie sa suporte rigorile legii penale in materie altfel victimile sale vor fi nevoite sa se apere folosind dreptul natural si personal la legitima aparare. Cum de astfel s-a intamplat cu Mitica Dragomir, fata de care nu am decat repulsie si dispret, dar asta in particular, nu ma manifest public. Cat i se mai permite si cine-i permite acestui destrabalat un astfel de comportament de badaran si de handicapat. Cumva „maxtor” ! Ai ! Tu-i permiti „maxtore” sa hartuiasca si sa umileasca oamenii. Cum e posibil asa ceva !

  20. Sunt multi „deranjati ” care circula liber . Unii sunt folositi de „baeti”, cum e acest Ceausescu , sau cum sunt cele 2 pupeze ce il bantuie pe parintele Calistrat .

  21. el va spune cruntul adevar ca sinteti urmasii securistilor,militienilor,comunistilor sh care au infectat societatea dupa dec89.
    voi sa ajungeti unde l trimiteti le el.
    s a ajuns ca dupa 33ani de la falsa victorie a rev din 89 cum i a spus maestrul boca sa nu se fi facut procesul crimelor comunismului cu 200000oameni care au fost omoriti in inchisorile supravegheate de m.i.,sa nu se fi gasit teroristii din dec 89(a,au onorit si ei 1000oameni si au nenorocit alte mii dar ce conteaza,nu erau de ai nostri(securisti,militieni,armata,stat).
    film tvr1 2h reteaua r,cibe au gost teroristii,urmariti l,va veti da seama ca tvr1 a gasit ceea ce prostii de la tembeliziuni nu au gasit nici azi,ca teroristii au existat,erau o retea secreta a statului(ei aveau armament nato),au omorit de buna voie 10000ameni,multi au fost prinsi dar…armata romana ce a facut?stiati sau nu?le a dat drumul!astazi ii puteti intilni pe acesti criminali de oameni prin parcuri,prin orase,la hypermarket,au firme,statul ii cunoaste dupa nume,ar putea sa faca publice numele celor din reteaua r.rusii ii stiu.
    atentie deci cu cine vorbiti in parc,s ar putea sa aiba miinile murdare de singe de om,de romani.cine i a aparat pe tragatorii asupra oamenilor in 89?justitia,armata,securitatea,iliesco si banda,etc.
    dar,nu va faceti griji,si pentru crimele impotriva proprietatii si a omului,romania va plati in grup,speram mai putin cei care am suferit deja de la bestiile comuniste,securiste,militie,politice,masoni,etc.va fi vutremur devastator,a boca dixit,va fi rusia iar pe felie in ro,probabil juma de bucuresti va fi jos daca e adevarat ce scrie pe net.
    se va face adica curat,dreptate.
    n ati vrut o voi,o va face dumnezeu.
    se numeste purificare.hahaha

  22. mishto comentarii !!
    Sigur, toti sunt vaccinati , unii + 2 boostere antisecuriste ! Le-a ajuns „grafenul ” din spike la cap ! E de bine , pana la pensia ” speciala ” si onoruri cu fanfara mai au putin ! Nu va lasati flacai !

  23. @Alcibiade.Braila.
    -ghitza ex-spp e bataush profesionist…….in retragere.

  24. De fapt ar trebui sa citeasca pana la capat legea , sa vada ca de ex in Art 61 e precizat cine decide in final internarea : Un judecator , in baza unui probatoriu extrem de solid .
    Un scandalagiu e un scandalagiu , dar tentativa de a atenta la alte drepturi ale lui in mod arbitrar e fapta penala .!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.