Marko spune că UDMR nu va sprijini moţiunea de cenzură a PSD

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, la Sfântu Gheorghe că Uniunea nu va sprijini moţiunea de cenzură a PSD, întrucât a avut mereu aceeaşi poziţie, de a nu sprijini astfel de iniţiative atunci când se află în Guvern sau într-o coaliţie.

De cotidianul.ro - Autor
Marko spune că UDMR nu va sprijini moţiunea de cenzură a PSD

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, la Sfântu Gheorghe că Uniunea nu va sprijini moţiunea de cenzură a PSD, întrucât a avut mereu aceeaşi poziţie, de a nu sprijini astfel de iniţiative atunci când se află în Guvern sau într-o coaliţie.

Marko Bela a subliniat că, şi în anii anteriori, UDMR a fost foarte consecventă în această privinţă şi, atât timp cât este într-o coaliţie, într-un Guvern, nu sprijină moţiuni de cenzură, informează Mediafax.

Potrivit liderului UDMR, moţiunea de cenzură nu are şanse să treacă.

Departamentele PSD au definitivat textul moţiunii de cenzură, propunând ca aceasta să fie introdusă în Parlament în data de 17 mai, când vor fi "comemorate patru luni, trei săptămâni şi două zile" de la învestirea actualului Guvern, a anunţat, joi, senatorul Lia Olguţa Vasilescu.

Declarația liderului maghiar vine ca răspuns la afirmația deputatului PNL Horea Uioreanu potrivit căruia parlamentari ai UDMR ar fi de acord să voteze moţiunea de cenzură care va fi depusă de liberali împotriva Guvernului Boc, pentru că Uniunea "încearcă o ieşire frumoasă de la guvernare".

"Este în discuţie moţiunea de cenzură care se va depune în cursul acestei luni, care va fi iniţiată de PNL şi vor exista şi semnături de la PSD, în mare, şi de la alte partide. Sunt zvonuri în Parlament că UDMR încearcă o ieşire frumoasă de la guvernare şi s-ar putea, în cazul în care noi depunem această moţiune de cenzură, să obţinem voturi şi de la colegii de la UDMR", a afirmat Uioreanu.

În vreme ce liberalii au anunţat iniţierea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului Boc, social-democraţii au trecut rapid la redactarea textului moţiunii împotriva Executivului. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.