Președintele Republicii Moldova Igor Dodon s-a arătat nedumerit de faptul că reprezentanții blocului de opoziție „ACUM” îi atacă pe socialiștii săi de la PSRM, după alegerile parlamentare, considerând că ar trebui să se așeze la discuții, relatează Cotidianul.md.
Dodon a afirmat că PSRM și blocul ACUM au promis, în campania electorală, că vor face tot posibilul să schimbe guvernarea și ar trebui să se așeze la discuții în acest sens.
„Mă întreb dacă asta este încercarea dea găsi parteneri împotriva PDM? Dacă aveți scopuri comune de a da jos guvernarea, găsiți limbă comună. Așezați-vă, găsiți limbă comună și mergeți înainte. Ce sunt aceste jocuri. Decideți-vă ce vreți. Vreți să stați pur și simplu în Parlament sau vreți un rezultat concret”, a transmis președintele în cadrul unei emisiuni.
„Aceste două partide (PSRM şi ACUM) au foarte multe divergențe, dar au un lucru comun – ambii au promis că vor face tot posibilul să schimbe guvernarea. Dacă le va ajunge înțelepciune, minte, lasă să se aşeze şi să discute, dar ţine de ei, nu de mine. Eu nu voi fi intermediarul între ei. Decizia le aparține. Însă ceea ce văd eu în ultimul timp, imediat ce s-a finalizat campania electorală, socialiştii nu au atacat pe nimeni, iar Blocul ACUM în fiecare zi bate în socialişti. Mie îmi pare că ei au luat o decizie. Ei consideră că pentru ei mandatul de deputat e scopul vieţii. Întrebarea e ce faci mai departe?”, a mai spus Igor Dodon.
Dodon a mai declarat că „dacă ar fi logică și mai puțină mândrie și aroganță, (PSRM și ACUM – n.r.) vor înțelege că este un moment când se poate de mișcat lucrurile mai departe”. „Decizia le aparține, să îi lăsăm să se clarifice”, a completat acesta.
Întrebat ce va face dacă liderul PSRM, Zinaida Greceanîi va avea negocieri cu liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, acesta a menționat că, în calitate de președinte trebuie să accepte orice.
„Eu voi reacționa foarte bine. Aici sunt mai multe întrebări, dar în calitate de șef al statului trebuie să accept orice”, a conchis Igor Dodon.
La alegerile parlamentare din 24 februarie, blocul ACUM al Maiei Sandu și Andrei Năstase s-a clasat pe locul 2, iar socialiștii de la PSRM pe primul loc.
https://www.facebook.com/Gheorghe.GONTA001/videos/2157243221009371/