E primăvară şi, ca în fiecare an, de la o vreme încoace, la Galeria Galateca a deschis expoziţie pictorul Horea Cucerzan.
Şi tot ca de fiecare dată, marca imediat recognoscibilă a artistului lasă loc şi noutăţii. Balansului între sacru şi senzual, care i-a caracterizat întotdeauna opera, i se adaugă acum o nouă dimensiune: ludicul. Creatorul se joacă cu temele, cu zonele de inspiraţie şi, nu în ultimul rând, cu modalitaţile de rezolvare formală.
Prezentă de mai multă vreme în picturile sale, masca devine acum element predominant. Carnavalului i se alătură masca de fiecare zi, cea menită să ofere chip pentru orice demers. Programatică, lucrarea „Măştile săptămânii” deschide calea meditaţiei. Înşiruite pe sfoară, ţinute în braţe de personajul a cărui figură nu este decât o pată de culoare, măştile sunt menite să confere aparentă individualitate unei feţe fără chip. Mai mult, apar măştile „de ocazie”, cele pe care le bănuim apărute din inocenţă, ca în „Pelerinajul pe Golgota”. Muntele format din ochii sacri este urcat de o colecţie de măşti din care grotescul nu lipseşte. Este el amintire a repertoriului medieval, este sugestia dezamăgită, cu urme de cinism a artistului? Greu de precizat şi, până la urmă, neinteresant pentru privitor. Dominată de un Christ crucificat, abia schiţat într-un racursiu care-i modifică imaginea iconografică consacrată, compoziţia degajă o ambiguitate, o stranietate neliniştitoare.
Privirea lui Horea Cucerzan se opreşte mai atentă asupra lumii imediate. O doveşte „Bachanala”, grup de personaje tatuate, etalându-şi percing-urile şi coafurile punk, lucrate cu minuţia filigranului unui bijutier, privire ironică a artistului asupra unor căutări identitare ale zilelor noastre, desfăşurate, paradoxal, în interiorul unui spirit gregar. Ironie, amuzament, dar şi aplecare curioasă asupra spiritului uman pe care artistul o practică de multă vreme.
Vizitatorul obişnuit cu arta lui Cucerzan se îndreaptă imediat către balerinele sale, transpunere contemporană, până mai ieri, a unei graţii cu reminiscenţe degasiene. Ceva s-a schimbat însă şi aici. Personajele capătă carne, gesturile sunt mai încărcate de senzualitate, împăstările accentuează cu oarecare înverşunare teluricul.
Noutăţi au apărut şi la nivelul rezolvării formale. Tratate de multe ori în mase mari de culoare, personajele sunt construite prin raportul între ţesătura vizibilă a pânzei şi relieful pastei cromatice, compoziţiile sunt ritmate prin haşuri în tuş sau rânduri geometric gândite de tuşe punctiforme, trasând grile de lectură.
Jocul cu forma apare mai ales în colaje. De culoarea fondului uneori, obligând la atentă observare pentru descoperirea lor, îţi atrag alteori din primul moment privirea prin litera măruntă a decupajelor de text scris, formând trupuri de tauri, nisipul arenei sau părţi de toreador în tauromahiile ce întâmpină vizitatorul la intrarea în expoţie. Compoziţii cu miză preponderant estetică, luptele cu taurul îşi pierd la Horea Cucerzan încordarea violentă a confruntării. Animal şi om, transformaţi în pete mari de culoare, cu valoare simbolică (mantia roşie devine în multe dintre ele personajul principal), devin componente ale unui dans elegant, epurat prin grafia formelor.
Expoziţia cuprinde toate preocupările artistului, atât picturale, cât şi spirituale. Nudurile amintesc abordarea sacră, a femeii-madonă, pe cea telurică (femeia-peisaj), pe cea lascivă (Suzana la baie). Această ultimă compoziţie ocupa, în expoziţia de anul trecut, un loc central prin rezolvarea cromatică, cu masele mari de culori complementare, tratate aproape egal, într-o remarcabilă tensiune interioară a scenei, prin modelarea savantă a cerului.
Regăsim pe simeză şi câteva desene, cu linia lor fină, fermă şi elegantă, şi câteva tristeţi canine, şi câteva zâmbete amuzate ale artistului în buchete de flori sau în romantice peisaje veneţiene.
Expoziţia de la Galateca este rezultatul creaţiei recente a artistului. Este o etapă care dovedeşte că pictorul mai are încă ceva de spus şi o garanţie că o va face în continuare. Că între carnaval, mască, senzual şi sacru, aspiră, cum scria într-unul dintre scurtele poeme citite la vernisaj de poetul Horea Cucerzan, „să zgândăre glezna eterului”.
