Solicitanții de ajutoare sociale vor depune un dosar în loc de trei, iar bursele școlare vor fi eliminate din categoria veniturilor care se iau în calcul la stabilirea drepturilor de beneficii sociale, a anunțat, vineri, Oana Țoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, în cadrul unei conferințe de presă, referitor la noi măsuri de simplificare în asistența socială adoptate de Guvern.
„Ce înseamnă măsurile se simplificare pentru ajutorul social? Înseamnă trecerea de la 50 de documente pe care beneficiarul trebuia să le obțină de la 8-9 autorități pentru a le depune pentru dosare. Cele trei tipuri (de ajutor social n.r.), de venit minim garantat, alocație de sprijin familial și ajutor de încălzire, deși de cele mai multe ori se suprapun la aceeași oameni în situație de sărăcie, însemnau trei proceduri diferite, trei dosare diferite. Acesta, în același timp, salvează timp și asistenților sociali și autorităților locale pentru că ceea ce ne dorim, ca să ajungem într-o zonă de a ajuta oamenii să depășească vulnerabilitatea, este ca asistenții sociali să fie pe teren și nu îngropați de dosare”, a spus Oana Țoiu, potrivit Agerpres.
De asemenea, prin această procedură se vor putea efectua verificări mai bune, iar primăriile vor avea posibilitatea de a verifica acuratețea declarațiilor.
Oana Țoiu a spus că modificarea se referă la eliminarea burselor de merit din calculul veniturilor, fapt care ducea în trecut la diminuarea ajutoarelor sau chiar eliminarea lor în cazul în care copii realizau performanțe școlare. Tot prin aceste modificări s-a avut în vedere faptul că absențele unui copil să nu mai fie calculate pentru întreaga familie urmat de suspendarea ajutorului pentru respectiva familie, în cazul în care aceasta are mai mulți copii și nu toți au acumulat numărul prevăzut de absențe.