Medicul Mihai Lucan a declarat, vineri, la sediul Curții de Apel București, unde s-a judecat contestația procurorilor la măsura controlului judiciar, că nu este procesul său, ci cel al medicinei românești.
„Impresia mea este că procesul nu este procesul lui Mihai Lucan, Institutului de Transplant din Cluj sau a clinicii private. Este procesul medicinei românești. Si poate, cu ocazia asta, și cu ajutorul dumneavoastrei, trebuie relevat de fapt în ce situație se găsește întreaga medicina românească. Institutul a fost parte unui sistem sanitar. Timp de 20 de ani a fost controlat, evaluat și, dintr-o dată, în 2016 și 2017 a devenit un element”…, a declarat Mediul Mihai Lucan la Curtea de Apel.
Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.
Magistratul care a respins arestarea a criticat mai multe aspecte reținute de procurorul de caz, menționând că probatoriul este superficial.
Procurorii au contestat decizia, Curtea de Apel urmând să anunțe dacă măsura va rămâne aceeași sau dacă doctorul va fi arestat preventiv.
Zau bre, gangster de Cluj ?! Pai marii inaintasi ai medicinii romanesti, asa faceau ,ca tine ?! Ma mir ca nu ti-e rusine, esti un om batran fara urma de respect !Cativa ani de Jilava, nu ti-ar strica totusi…..