Mesaj de sprijin pentru România şi Bulgaria: „Haideţi să le primim”

Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând „cele mai bune practici, a spus şefa Comisiei Europene

De B C
Mesaj de sprijin pentru România şi Bulgaria: „Haideţi să le primim”

Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând „cele mai bune practici, a spus şefa Comisiei Europene

Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând „cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările” de migranţi, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a pledat totodată pentru primirea celor două ţări, „fără nicio întârziere”, în spaţiul european de liberă circulaţie.

„Am intensificat protecţia frontierei. Agenţiile europene şi-au aprofundat cooperarea cu statele membre. Permiteţi-mi să mulţumesc, în special, Bulgariei şi României pentru că au fost în frunte – au prezentat cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările”, a afirmat Von der Leyen în discursul anual privind starea Uniunii Europene, în care şi-a prezentat bilanţul mandatului în fruntea executivului comunitar.

„Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere”, a mai spus şefa Comisiei Europene

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Ba oricum o sa boicotez austriecii si FIRMELE lor parazitarea Pan la moarte,ce avantaj am ei Ca cetatean Ca intru in Schengen,tot eu o sa aibe avantaje la jefuit tara pe mana tradatorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.