Cu prilejul aniversării a 203 ani de la înființarea Poliției Române, Marcel Ciolacu a transmis un mesaje de laudă.
În cadrul unui discurs Ciolacu a elogiat activitatea polițiștilor afirmând că „România este o țară sigură, o țară în care poți ieși noaptea pe stradă fără să îți fie teamă”.
Pe lângă rolul important în menținerea siguranței publice în România, premierul a sublinia însă despre respectarea drepturilor și demnității cetățenilor, mesaj care vine în contextul scandalului stârnit de legitimarea lui Bogdan Peșchir, înainte de audieri, în fața reporterilor.
Ciolacu a vorbit și despre combaterea traficului de droguri, arătând că în 2024 au fost confiscate peste o tonă de droguri de mare risc și sute de mii de comprimate.
Și în ceea ce privește siguranța în școli premierul a menționat cifre, adică peste 24.000 de activități preventive realizate în 2024, potrivit acestuia.
El a cerut ca protejarea elevilor să rămână o prioritate constantă: „Trebuie să ne educăm și să ne protejăm tinerii!”, a spus Ciolacu.
În finalul discursului, Ciolacu a vorbit despre respectarea drepturilor și demnității cetățenilor:
„Numai prin transparență și respect reciproc putem construi o societate în care fiecare cetățean se simte în siguranță”.„La mulți ani, Poliției Române! La mulți ani, dragii mei!”, a conchis Ciolacu.
mare porc cu sorici gros trebuie ca este asta de inca nu si-a dat demisia!