Mic tratat de zvonistică politică

În politică, moartea e doar o pauză de PR. Liderii nu mor, ei se reinventează și continuă în sezonul următor ca într-un serial de succes pe Netflix. Când presa îi declară decedați, nu e finalul, e doar suspansul de final. Putin a „murit” de cel puțin 10 ori, dar tot apare la Kremlin mai ceva ca un Dracula cu costum și discursuri belicoase. Kim Jong-un a „murit” în 2020, dar s-a întors mai viu ca oricând. Lui Fidel Castro, un adevărat Game of Thrones tropical, toată lumea îi cânta prohodul, dar el ținea discursuri de șase ore ca să dovedească contrariul. Iată-l pe Trump, cu urechea flendurită în urmă unui atentat, cel mai nou membru al clubului. Moare pe Twitter, învie pe terenul de golf. Dacă ar fi un serial, s-ar numi „The Apprentice: Resurrection”.

Dar cine „l-a omorât” pe Trump? Dar dacă întrebi pe internet, omul a fost deja băgat în groapă de trei ori săptămâna asta. Democrații jubilează în tăcere, de parcă zvonurile ar fi sondaje. Putin, se roagă, „Doamne, lasă-l viu, dar șubred, pe cel care mă face frecventabil”. Doar China n-are stres, ea știe că America e în haos chiar și cu liderii perfect sănătoși. Și totuși, cel mai mare câștigător e Trump însuși. A reapărut la golf, bronzat și zâmbitor, ca un Mesia cu caddy.
Hai să vedem cum apar zvonurile ! Dacă o figură publică lipsește câteva zile, oamenii încep să speculeze. În epoca fluxului non-stop de știri, absența pare suspectă. Imaginile sunt scoase din context sau chiar trucate. Astfel, o vânătaie sau o poză cu fața obosită devin „probe medicale”. Declarațiile ambigue, cum a fost comentariul lui J.D. Vance („dacă se întâmplă o tragedie…”) sunt amplificate și reinterpretate. Nu în ultimul rând, distribuirile în cascadă de câteva conturi influente preiau zvonul, iar algoritmii platformelor îl transformă în trending topic.

De ce prind atât de bine? În primul rând datorită psihologiei colective, oamenii fiind atrași de vești șocante și de posibilitatea de a „ști ceva înaintea altora”. Apoi distorsiunile cognitive sau altfel spus, tendința oamenilor de a căuta, interpreta și reține informațiile astfel încât să confirme ceea ce cred deja, ignorând sau minimalizand datele care contrazic acea convingere (adversarii lui Trump vor să creadă zvonul, susținătorii îl folosesc ca să-și întărească convingerea că toată lumea minte). Nu în ultimul rând, simbolul politic, moartea, chiar și imaginară, a unui lider e o metaforă a fragilității puterii. Zvonul devine un fel de „test” despre cine e pregătit pentru succesiune.
Cui folosește zvonistica politică? Taberelor politice, pentru a slăbi legitimitatea unui lider, canalelor media de senzație care câștigă trafic și audiență, agenților externi implicați în războiul informațional și utilizatorilor oportuniști, conturi care fac meme sau conținut viral și atrag atenție.

Efectele pe termen scurt sunt incertitudine, panică, speculații financiare. Pe termen lung, erodarea încrederii în sursele de informație. Paradoxal, liderul vizat poate ieși mai puternic, victimizându-se.
Zvonurile politice funcționează pentru că exploatează golurile de informație și emoțiile colective. Într-o eră în care orice știre se propagă instant, moartea devine un titlu, nu o realitate. Și atâta timp cât oamenii preferă să dea share înainte să verifice, zvonurile vor fi mereu „nemuritoare”. Morala? Politicienii nu dispar. Ei devin zombii preferați ai rețelelor sociale, care-i omoară și-i reînvie după nevoie, doar ca să mai facă un sezon și câteva milioane de vizualizări.