Raportul Consiliului Economic și Social arată că a fi migrant în România are părți bune, dar și rele. Majoritatea cetățenilor din țări terțe care au obținut permise de ședere în scopul angajării în România în ultimii ani provin predominant din:
- Nepal (45.802 persoane)
- Sri Lanka (22.559)
- Turcia (18.150)
- Moldova (15.714)
- India(12.995)
- Bangladesh (8.449)
- China (8.272)
- Siria (7.222)
- Egipt (5.471)
- Pakistan (4.522).
Celelalte țări reprezintă împreună aproximativ 61.094 de persoane, însumând un total de 136.334 de cetățeni din afara UE cu permise de ședere în scopul angajării în România. Restul au drept de ședere în alte scopuri (reintregirea familiei, studii, etc.).
Potrivit studiului, această evoluţie reflectă un val mai amplu de migranţi lucrători din Asia (în special din Asia de Sud), care vin nu doar în România, ci și în alte ţări din Europa Centrală şi de Sud, pe fondul deficitului de angajați din aceste state.
În ceea ce privește rentabilitatea economică, recrutorii afirmă că cele mai multe dintre companiile care au angajat lucrători străini au înregistrat o creștere importantă a cifrei de afaceri.
Acest lucru reflectă, prin urmare, o productivitate sporită și o îmbunătățire a performanței financiare, însă, în pofida acestui aspect, studiul remarcă deficiențe privind standardele din locuințele în care migranții trăiesc sau birocrația care îi împing pe aceștia din urmă către agenții private de recrutare și deci spre risc de exploatare prin muncă.
Fragmentarea autorității și lipsa digitalizării
Multe proceduri sunt, în practică, îngreunate de birocrație, iar lucrătorii ajung să depindă fie de intermediari, fie de agenții private de recrutare, crescând riscul să fie explotați, în special în cazul muncitorilor din Asia de Sud-Est.
Deși există politici naționale în domeniu, eficacitatea acestora, precum și modul de implementare la nivel local ajung să depindă aproape exclusiv de angajatori și ONG-uri.
Programele publice sistematice de orientare lipsesc, cum ar fi de pildă cursuri de limbă română sau mecanisme de transfer de competențe.
Și în ceea ce privește standardele din locuințe, studiul prezintă preocupări critice, existând rapoarte despre locuințe inadecvate, supraaglomerate și insalubre pentru lucrătorii migranți atunci când angajatorii nu își asumă responsabilitatea.
Important de precizat, asigurarea locuinței de către angajatorii români reprezintă element contractual și nu cerință legală.
ONG-urile sunt și principalii actori care oferă asistență psihologică, locuințe temporare și sprijin pentru reintegrare victimelor traficului. Așadar, în absența unor servicii publice adecvate, sectorul asociativ acoperă aproape integral aceste nevoi.
Dar, chiar și așa, influența ONG-urilor în formularea politicilor publice este limitată în lipsa unor mecanisme formale de consultare.
Activitatea sectorului civil este dependentă de surse de finanțare, aceasta fiind și principala problemă, întrucât parteneriatele sunt adesea fragmentare și temporare și nu au o bază legislativă solidă pentru sustenabilitate.
Deși lucrătorii extracomunitari au alternative mai bine plătite de exemplu în țările din Golf, mulți preferă România.
Lucrătorii extracomunitari aleg țara noastră plecând de la premisa că aici sunt respectate drepturile lucrătorilor, iar condițiile de viață sunt mai stabile.
Ei spun însă și că posibilitatea unei integrări treptate în spațiul european din perspectiva unei mobilități viitoare în UE este foarte importantă.
Aproximativ 93% dintre migranți au vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani, ceea ce indică un potențial ridicat de participare pe piața muncii.
Pe de altă parte, acest lucru poate fi interpretat ca un posibil factor motivațional al migrației economice. Totuși, acest interval include și studenți, precum și cetățeni ucraineni care beneficiază de protecție temporară, nu doar persoane venite exclusiv pentru muncă.
Deși migrația pentru muncă în România este gestionată de un ansamblu complex de instituții publice, coordonarea interinstituțională rămâne fragmentată.
Astfel, în lipsa un mecanism unic de management al migrației pentru muncă care să integreze toate etapele – recrutare, sosire, ședere, integrare și eventuală returnare -, apar suprapuneri de competențe.
Mai mult decât atât, la rândul lor, instituțiile publice se confruntă cu provocări semnificative în a răspunde fluxurilor tot mai mari de migranți.
Evoluția a cinci domenii de activitate din România cu cei mai mulți migranți angajați în perioada 2019–2025
La nivel global, forța de muncă migrantă se concentrează în mod predominant în sectoare slab calificate sau cu venituri reduse, ceea ce reproduce tiparul observat și în România.
Majoritatea lucrătorilor migranți sunt angajați:
- în servicii
- în construcții
- industrie
- HoReCa
Recunoașterea studiilor sau calificărilor anterioare, verigă critică
Recunoașterea studiilor reprezintă o altă problemă, astfel că în absența echivalării, lucrători calificați rămân „captivi” în posturi entry-level, iar contractele (deși legale) subvalorifică competențele și reduc șansele de avansare.
Spațiul casnic este parte importantă a muncii femeilor migrante.
Aici apar unele dintre cele mai ridicate riscuri:
- trai la domiciliul angajatorului
- program nereglementat
- ore suplimentare neplătite
- dificultate de raportare.
Standardul internațional pentru acest domeniu cere statelor protecție efectivă împotriva abuzului, hărțuirii și violenței, includerea în regimul timpului de muncă, salariu minim, odihnă săptămânală și acces la protecție socială.
În practică, munca domestică rămâne sub-reglementată în multe contexte, iar implementarea standardelor diferă substanțial între state.
Accesul la îngrijire prenatală și postnatală
În același registru, participanți notează explicit că femeile ajung mai des la spital/medic, într-un context de salarii mici și contracte instabile, ceea ce face ca îngrijirea copilului sau episoadele de boală să se traducă rapid în pierderea locului de muncă.
Prevalență ridicată a violenței fizice/sexualizate și a hărțuirii la locul de muncă e problemă majoră. Datele europene notează că femeile continuă să raporteze violență a partenerului și hărțuire la locul de muncă, iar organismele pan-europene reclamă persistența stereotipurilor și a accesului inegal la căi de protecție – ceea ce sugerează că, pentru multe migrante, calea de sesizare rămâne de facto limitată.
Sectoare economice cu risc ridicat de exploatare:
- construcțiile
- agricultura
- HoReCa
- comerțul
Riscul derivă din caracterul fizic și sezonier al muncii, dependența de subcontractori și controlul instituțional limitat, care fac dificilă monitorizarea și prevenirea abuzurilor.
Studiul mai semnalează faptul că, în România și Bulgaria, lipsa unor standarde clare de licențiere și control determină apariția unei „zone gri”.
Astfel agențiile operează simultan ca mediatori legali și „facilitatori” ai vulnerabilității, mai ales în cazul lucrătorilor proveniți din Asia de Sud și Orientul Mijlociu.
În România, angajarea se face pe bază de aviz de angajare, emis de IGI, conform OG nr. 25/2014, în practică lucrurile nu stau chiar așa.
În practică, obținerea avizelor este lentă, cu o rată de respingere de aproximativ 40%, iar instituțiile implicate dispun de capacitate administrativă redusă pentru a gestiona volumul tot mai mare de cereri.
În multe cazuri, procedurile se prelungesc peste un an, perioadă în care lucrătorii pot fi nevoiți să rămână sau să lucreze temporar în afara cadrului legal, fără acces deplin la servicii, protecție socială sau posibilitatea de a schimba angajatorul.
Această situație accentuează vulnerabilitatea lor și descurajează raportarea abuzurilor, consolidând un cerc de dependență juridică și economică greu de întrerupt.
gargara media ,propaganda ieftina