Mii de persoane au participat duminică la manifestaţii convocate în 30 de oraşe din Spania, în semn de protest faţă de reforma Constituţiei, după ce principalele partide spaniole, PP şi PSOE, au fost de acord ca legea fundamentală să fie modificată cu introducerea unei limite de deficit şi pentru cheltuielile publice. Potrivit postului public de televiziune, protestul a fost organizat de Democracia Real Ya (democraţie reală, acum) şi mişcarea 15-M, potrivit Agerpres.
În Madrid, marşul s-a desfăşurat sub sloganul „Nu acestei reforme a Constituţiei. Niciun pas înapoi!”, pe străzile centrale ale capitalei spaniole, care s-a încheiat cu o adunare în Puerta del Sol.
La Barcelona, manifestanţii au mers prin centrul oraşului, până la prefectură, iar pe durata marşului a fost citit un manifest. Protestatarii şi-au arătat criticile şi faţă de reformele de pe piaţa muncii, recent aprobate de executivul spaniol.
În alte oraşe, precum Valencia, Alicante, Zaragoza, Bilbao, San Sebastián, Sevilla, Málaga, Jerez, Jaén, A Coruńa, Vigo ori Tenerife, au avut loc proteste asemănătoare.