Reprezentanţii Ministerului Apărării au anunţat că sergentul-major Valerică Leu, din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în Afganistan, a murit azi, în jurul orei 8.30, în timpul unei misiuni.
Sergentul-major făcea parte dintr-o subunitate de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces.
În timpul operaţiunii de securizare, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit.
Militarului i s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la Spitalul militar din Baza Lagman.
Cu toate eforturile medicale depuse, în urma rănilor suferite, sergentul-major Valerică Leu a decedat, se mai arată în comunicatul trimit de minister.
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, şi-au exprimat regretul pentru această pierdere.