Miner mort după ce s-a detonat

În vârstă de 41 de ani, un miner de la Mina Băița s-a sinucis, bărbatul fiind găsit mort sub un podeț.

Miner mort după ce s-a detonat

În vârstă de 41 de ani, un miner de la Mina Băița s-a sinucis, bărbatul fiind găsit mort sub un podeț.

Un miner de la Mina Băița din județul Bihor s-a sinucis, primele indicii obținute de anchetatori arătând că bărbatul s-ar fi omorât cu ajutorul unei capse detonante pe care ar fi sustras-o de la locul de muncă.

Miercuri, înainte de ieşirea acestuia din tură, colegii au observat că bărbatul lipseşte şi au început să îl caute. A fost găsit mort, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de ieşirea din Mina Băiţa.

„Acest eveniment s-a petrecut în timpul orelor de program. În timp ce echipa era în subteran, persoana respectivă, din primele constatări, a părăsit subteranul şi suicidul a avut loc la o distanţă apreciabilă de locul pe unde se ieşea din mină, pe o cale mai puţin accesibilă (…) Până în prezent nu se cunoaşte concret nici provenienţa acelor capse sau a altor materiale care au fost folosite de bărbat”, a declarat, joi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Beiuş, Adriana Ardelean.

Bărbatul lucra la Mina Băiţa de 20 de ani, el neavând familie.

Potrivit unor cunoştinţe, înainte de a recurge la acest gest extrem, minerul ar fi consumat băuturi alcoolice şi a ales să pună capsa în gură, după care a detonat-o.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.