Șaizeci de sindicalişti din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie au pornit luni într-un marș de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la București.
Aceștia protestează față de situația Complexului Energetic Oltenia și a sistemului energetic.
„Marșul de 320 de kilometri al minerilor și energeticienilor de la Complexul Energetic Oltenia, Târgu Jiu — Craiova — Slatina — Pitești — București este urmarea avalanșelor de distrugere a ultimei redute energetice a României, vânzarea țării unor interese străine și trădarea clasei politice a sistemului energetic național. Închiderea Complexului Energetic Oltenia echivalează în altă sferă cu desființarea Academiei Române sau dispariția istoriei și a limbii noastre din școlile românești. Punerea în pericol a independenței energetice a României poate fi interpretată ca o subminare a economiei de stat cu consecințe catastrofale, inimaginabile și iremediabile. Noi vom rescrie destinul Complexului Energetic Oltenia”, preciza președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, într-un comunicat transmis la începutul lunii aprilie.
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a decis la mijlocul lunii martie reducerea sau întreruperea activității în fiecare dintre sucursalele/subunitățile sale, atât în sectorul energetic, cât și în sectorul minier până în luna iunie, inclusiv, motiv pentru care 670 de angajați de la cele două sucursale din Craiova — SE Craiova II și SE Ișalnița — vor intra în șomaj.