Ministrul Agriculturii, despre preţurile alimentelor anul viitor

Eu sunt tot sigur pe ceea ce văd și simt iar oamenii trebuie

Ministrul Agriculturii, despre preţurile alimentelor anul viitor

Eu sunt tot sigur pe ceea ce văd și simt iar oamenii trebuie

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, vineri, că preţurile alimentelor nu se vor scumpi anul viitor, adăugând că oamenii trebuie să fie liniştiţi şi să aibă încredere că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună.

„Nu se scumpesc alimentele de anul viitor. Eu sunt tot sigur pe ceea ce văd și simt iar oamenii trebuie să fie liniștiți în această perioadă și să aibă încredere că lucrurile se îndreaptă în direcția bună. Sunt foarte mulțumit pentru acest an și mă bucur că românii au hrană bună, sănătoasă, produse bune, făcute de români și cu mult suflet. Acum să avem liniște în suflet, să mâncăm tot ce avem, că avem. Să mâncăm bine, dar ponderat, să nu facem abuzuri, pentru că ne poate costa”, a susținut Daea, la Parlament.

Întrebat ce planuri are de Crăciun, ministrul Agriculturii a precizat că se va odihni.

„Mă odihnesc. Mă duc unde trebuie în acea zi frumoasă și extrem de așteptată de noi toți. O să fiu în cel mai frumos loc din lume: în țara mea ”, a spus Petre Daea.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. ce nu inteleg io de data asta este ..ce legastura i intre ministru agriculturii ,salimente si pretul acestora . sici ar fi trebuit sa vorbeasca ministru comertului cel care are informatii ref importurile ..ce mare mister ca alimentele in Romania s din toata lumea ..numai din Romania nu. ei mai este cate o taranca octogenara care se ioncapataneaza sa si cultive petecul de gradina si sa traiasca din …productisa proprie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.