Ministrul Educaţiei, la mâna senatorilor. Un act de igienă politică

Moţiunea – intitulată „În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj”, semnată de 38 de senatori din Opoziţie, a fost depusă miercuri, în plen, de liderul grupului senatorial al AUR, Petrişor Peiu.

De CD M
Ministrul Educaţiei, la mâna senatorilor. Un act de igienă politică

Moţiunea – intitulată „În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj”, semnată de 38 de senatori din Opoziţie, a fost depusă miercuri, în plen, de liderul grupului senatorial al AUR, Petrişor Peiu.

Plenul Senatului va dezbate şi vota luni moţiunea simplă prin care sunt criticate politicile Guvernului în domeniul educaţiei, informează site-ul forului legislativ.

 

Moţiunea – intitulată „În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj”, semnată de 38 de senatori din Opoziţie (28 AUR, 6 neafiliaţi, 4 Pace-Întâi România), a fost depusă miercuri, în plen, de liderul grupului senatorial al AUR, Petrişor Peiu.

„România se află în faţa unei crize fără precedent în domeniul educaţiei, iar sub conducerea ministrului Daniel David, sistemul naţional de învăţământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare şi dispreţ faţă de nevoile reale ale elevilor, părinţilor şi profesorilor. (…) Educaţia a ajuns copilul ilegitim al Guvernului, rodul unei alianţe politice dăunătoare, care împinge România spre un viitor sumbru. (…) Legea 141/2025, adoptată prin asumarea răspunderii, fără dezbatere parlamentară, reprezintă cel mai brutal atac asupra educaţiei din ultimii ani. Pachetul de măsuri promovat de domnul David are consecinţe catastrofale asupra calităţii educaţiei şi asupra stabilităţii profesiei didactice”, se arată în textul moţiunii.

Iniţiatorii atrag atenţia că sindicatele estimează dispariţia a peste 15.000 de posturi prin neprelungirea contractelor profesorilor suplinitori şi a titularilor cu normă redusă, ceea ce reprezintă o „concediere mascată” a zeci de mii de specialişti dedicaţi, cu grade didactice şi ani de vechime. Ei evidenţiază că motivul invocat pentru măsurile adoptate – reducerea deficitului – aduc, potrivit Consiliului Fiscal, o economie de 0,02% din PIB, adică 378 de milioane de lei.

Semnatarii moţiunii deplâng reducerea fondului pentru burse şi situaţia elevilor din mediul rural, care sunt obligaţi să parcurgă distanţe mari pentru a ajunge la şcoală, ceea ce „creşte riscul abandonului şcolar”.

Ei evidenţiază că motivul invocat pentru măsurile adoptate – reducerea deficitului – aduc, potrivit Consiliului Fiscal, o economie de 0,02% din PIB, adică 378 de milioane de lei.

Propunerile iniţiatorilor moţiunii sunt: anularea imediată a măsurilor care vizează învăţământul preuniversitar şi superior, restaurarea statutului respectabil al profesorilor şi stoparea „derapajelor ideologice” în curricula şcolară, finanţarea educaţiei către pragul minim de 6% din PIB, dialog cu toate părţile implicate.

„Renunţarea domnului Daniel David la funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării. Ar fi un act de igienă politică, un gest de respect faţă de profesori, elevi şi viitorul acestei ţări. (…) Prin această moţiune dorim să tragem un semnal de alarmă naţional: educaţia este în pericol! Dacă nu o apărăm acum, vom pierde o generaţie întreagă. Vă chemăm să votaţi această moţiune, nu pentru noi, iniţiatorii acesteia, ci pentru copiii României, pentru viitorul ţării, pentru onoarea noastră ca parlamentari”, se încheie textul moţiunii simple.

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate