
Conduc două dintre cele mai importante foruri din justiție, dar pare că sunt în tabere diferite. Afirmația făcută ieri de procurorul general legată de Octavian Potra nu este susținută astăzi de ministrul Justiției.
Radu Marinescu a declarat în exclusivitate la Antena 3 CNN, că au fost „mai multe indicii” cu privire la țara în care se află mercenarul, dar statul român nu are „informații cu privire la o locație exactă”. Radu Marinescu a adăugat, de asemenea, că el nu are informațiile anunțate de procurorul general.
„Eu nu am asemenea informații. Ministerul Justiției realizează activitate de cooperare judiciare internațională în momentul în care este sesizat de către cei care îl depistează într-o anumită jurisdicție pentru a face demersurile necesare. Cu siguranță, organele de urmărire penală, Parchetul, au acces la un alt tip de informații relevante. S-a lucrat și cu structurile de informații.
de ce l-au lăsat pe Potra să fugă ?
măR😜g…
● mElena PoMpa 1 – TâMpa ●
Dacă habar nu au, la ce mai ies in public, la ce mai dau comunicate,, de ce mai sunt în funcții daca habar nu au, daca împrăștie minciuni și aberatii prin orice mijloace de comunicare? Unde e respectul de sine și față de cetățeni? Inca ceva, repet: Potra are acte pe care se bazează, toate guvernele americane de la Obama până în prezent au colaborat și au apelat la gruparea acestui Potra!
clonă, măR🎯g
● Știi tu ●
Vine cit de curind timpul in care cei vinovati vor sta dupa gratii ani foarte multi ,totul in lumea asta are un inceput ,dar siun sfirsit.Si-au facut de cap timp de 35 de ani vinzind tara si indatorindo la Bancile straine ,au nenorocit un popor intreg ,si-au batut joc de tricolorul si imnul nostru national ,au calcat in picioare constitutia Romaniei ,asa ca toti astia isi vor primii pedeapsa cit de curind !
Potra este căutat, Georgescu hăituit
Dar se stie exact locatia cor care au prabusit țara, financiar,economic,demografic si social.
Acestia nu trebuie sa răspundă pt dezastru ? NU ? DE CE NU?
PT CA EI SUNT PROEUROPENI,REPREZINTĂ ORDINEA CONSTITUTIONALA ,DAR A JAFULUI SI SĂRĂCIEI!
De ce nu le deschideti dosare penale?
Cum e asta? Prăbușești o țară ,toate resursele in mana străinilor
si acești proerupeni vor sa-l bage pe Georgescu la pușcărie in locul lor.
Ca vin rusii ,ca vin legionarii,ca
s-a complotat impotriva ordinii neconstitutionale,că…că de toate.
resursele in.mana strainilor
Subscriu în totalitate !
Vor să umple pușcăriile cu alții, ca atunci când va veni rândul lor să se spună că nu mai sunt locuri ! 😎
Cele 4 entități rusești au targhetat categoriile vulnerabile din Romania și au atacat prin boți la fix:medicina naturistă,religia,conspirationismul,și mai e una.kremlim Georgescu este dovedit a fi agent rus .Iar mișcarea suveranista,o anexă a Federației Ruse,cum spunea ,azi,cineva,tot la Cotidianul.
Va mai suportati, măh?!
Chiar va credeti puternici, invincibili?
Sunteti doar niste slugi fara demnitate, lacome si tradatoare! Veti plăti cu varf si indesat, miseilor!