Izvoarele istorice menționează existența apelor mezotermale sulfuroasa din zona în care se află astăzi „Băile Puturoasa” încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comuniștii au fost însă cei care au făcut prospecțiuni în această zonă și astfel a apărut bazinul termal care-i atrage pe oameni ca un magnet. Conform prospecțiunilor care s-au realizat între anii 1960-1970, s-a descoperit faptul că apa are într-adevăr proprietăți curative, datorită mineralelor pe care le conține, în special sulf, element chimic cu miros specific și datorită căruia zona a căpătat numele de „Puturoasa”.
Mult mai târziu, în 1990 și 2017, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, a făcut analize ale apei termale și a descoperit faptul că într-adevăr apre proprități curative, putând vindeca boli digestive sau reumatismale.
Deși această resursă naturală reprezintă o importantă sursă de dezvoltare economică pentru zonă, „Băile Puturoasa” sunt un loc abandonat pe malul Dunării, în mijlocul unei păduri, la doi kilometri de orașul Hârșova. Motivul pentru care locul este abandonat ar fi reprezentat de un litigiu iscat între Primăria Hârșova, Administrația Națională apele Române și Direcția Silvică a Județului Constanța, în ceea ce privește proprietatea asupra bazinului și a terenului pe care se află. În lipsa unui proprietar, orice investiție este greu de realizat.
Apele termale care unesc oamenii
Abandonate de autorități, „Băile Puturoasa” sunt însă însuflețite în fiecare perioadă a anului de sutele de oameni care ajung aici din toate colțurile țării. Sunt o adevărată comunitate care respectă natura și caută vindecarea în bazinul de beton umplut cu apă sufluroasă. Gazda tuturor este prahoveanul George Ene. Trecut de 60 de ani, bărbatul spune că a descoperit bazinul cu ape termale din apropierea orașului Hârșova cu mai bine de 20 de ani în urmă.

Astăzi, se ocupă de întreținerea lui și are grijă ca spațiile de campare să fie mereu curate pentru a putea primi și alți vizitatori. „Am venit aici pentru că mă durea spatele. Auzisem de la niște vecini și de când am ajuns prima dată, am venit mereu. Acum stau toată vara, mai ajung acasă foarte rar. Eu am moștenit treaba asta cu organizarea de la celălalt om care avea grijă aici și care, din păcate, a murit. Dumnezeul să-l ierte!” spune bărbatul în timp ajută o bătrână să intre în bazinul cu apă termală.

Pe unul dintre pereții bazinului există un ceas pe care oamenii în urmăresc cu foarte mare atenție. Se spune că în apă ai voie să stai doar 15 minute, pentru că este suficient pentru a simți puterea vindecătoare a apei. „Cine nu respectă această regulă riscă să aibă probleme mai târziu. Am mai auzit de oameni care nu s-au simțit prea bine pentru că au stat prea mult în apă 10-15 minute e suficient” mai spune George Ene.
Sărbători în inima pădurii
Chiar dacă nu sunt amenajate corespunzător, „Băile Puturoasa” primesc vizitatori în toate perioadele anului. Cu toalete și coșuri de gunoi improvizate de turiști, „Băile Puturoasa” sunt pentru cei care vin aici oaza de evadare din cotidianul aglomerat și încărcat de stres.

Iar cine ajunge aici se lasă greu convins să se întoarcă acasă repede. Oamenii vin cu rulote sau corturi și petrec aici timp îndelungat. Majoritatea stau pe tot parcursul sezonului cald, dar sunt și vizitatori care au petrecut la „Băile Puturoasa” Crăciunul sau Revelionul. „Este frumos aici și ne place. Nu ținem cont că zona este neamenajată. Suntem cu prietenii, oamenii sunt de treabă. Suntem ca o familie” spune doamna Gabriela, în timp ce pregătește masa de prânz, pe malul Dunării. A gătit mâncarea în rulotă, cu ajutorul unei alte doamne, veterană a vizitelor de la „Băile Puturoasa”. Rulotele sunt echipate cu tot ce au nevoie pentru la le oferi oamenilor confort ca atunci când sunt acasă. „Noi am făcut și Revelionul și chiar și Paștele aici. Este frumos și-i îndemnăm pe oameni să vină aici să se relaxeze și să scape de durerile de oase.
Apa asta este sănătate curată!” mai spune doamna Gabriela. Ca să ajungi la „Băile Puturoasa” trebuie să mergi pe drumul vechi spre mare. Aproape de intrare în Hârșova, din șoseaua națională se desprinde un drum asfaltat, în partea dreaptă. De la această intersecție mai sunt de parcurs aproximativ 2 kilometri, la capătul cărora se află bazinul cu apă termală.