Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă Vaticanul.
Teologul german a cărui demisie din 2013 a luat lumea prin surprindere a decedat sâmbătă dimineaţă, după ce în cursul ultimelor zile starea sănătăţii sale s-a deteriorat.
„Cu durere vă anunţ că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a murit astăzi la ora 9:34, la Mânăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican. Informaţii suplimentare vă vor fi comunicate cât mai curând posibil’, a anunţat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.
Casa în care s-a născut fostul papă Benedict al XVI-lea, din comuna Marktl am Inn, în Bavaria, şi-a deschis porţile sâmbătă pentru a marca decesul acestuia.
Locuinţa, care serveşte drept mic muzeu dedicat vieţii regretatului papă german, care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani, este de obicei închisă în timpul iernii, însă va fi deschisă în mod excepţional sâmbătă şi duminică.
În camera în care s-a născut Joseph Ratzinger la 16 aprilie 1927 au fost aprinse lumânări, iar pe o pânză neagră a fost aşezat un trandafir de culoare albă. O carte de condoleanţe a fost plasată în foaier.
Locuitorii din Marktl am Inn au aprins lumânări în piaţa din oraş, a povestit Franz Haringer, directorul teologic al casei natale a lui Benedict al XVI-lea.
„Ceea ce îmi amintesc cu precădere este capacitatea sa de a exprima credinţa în cuvinte simple şi clare – dar şi tema vieţii sale: credinţă şi gândire, credinţă şi raţiune: în calitate de credincios, nu trebuie să încetez să raţionez”, a declarat Haringer.
Papa Francisc i-a adus un omagiu sâmbătă predecesorului său Benedict al XVI-lea, salutând o „persoană atât de nobilă”, la câteva ore după decesul acestuia.
„Ne amintim cu emoţie de persoana sa atât de nobilă, de gentilă, şi simţim atâta recunoştinţă în inimile noastre, recunoştinţă pentru că Dumnezeu l-a dăruit Bisericii şi lumii”, a declarat papa în cadrul unei ceremonii la bazilica Sfântul Petru din Roma, subliniind „sacrificiile” aduse de acesta „pentru binele Bisericii”.
Testamentul papei Benedict al XVI-lea
Papa emerit Benedict al XVI-lea cere „iertare” celor cărora le-a „făcut rău” în testamentul său spiritual redactat în 2006, transmite AFP. „Celor cărora le-am făcut rău într-un fel sau altul, le cer iertare din adâncul inimii”, a scris Joseph Ratzinger, care a fost papă din 2005 până în 2013, în textul datat 29 august 2006 şi publicat sâmbătă seara de serviciul de presă al Sfântului Scaun.
Fostul suveran pontif, căruia i-a fost adusă în discuţie gestionarea cazurilor de pedofilie din Germania în perioada în care a fost arhiepiscop de Munchen (1977-1982), şi-a cerut deja „iertare”, asigurând totodată că nu a ascuns niciodată încălcări ale legii.
„Mă rog ca pământul nostru să rămână un pământ al credinţei şi vă implor, dragi compatrioţi: nu vă lăsaţi îndepărtaţi de credinţă”, mai scrie cel de-al 265-lea papă, care a surprins lumea renunţând la misiunea sa, pentru a se retrage la o mânăstire timp de aproape zece ani.
El pare totodată să se distanţeze de unele progrese ale ştiinţei. „Am trăit multă vreme transformări în domeniul ştiinţelor naturale şi am putut observa cum, din contră, aparente certitudini împotriva credinţei s-au volatilizat”.
Acesta mulţumeşte de asemenea lui Dumnezeu pentru părinţii săi, sora şi fratele său, precum şi pentru „numeroşii săi prieteni, colaboratori, profesori şi elevi”, care i-au fost alături. „Şi vreau să mulţumesc Domnului pentru frumoasa mea patrie de la poalele Alpilor. Bavaria, unde am văzut strălucind splendoarea Creatorului însuşi”, adaugă el.
„Şi, în fine, mulţumesc lui Dumnezeu pentru frumuseţea pe care am putut să o experimentez în toate etapele călătoriei mele, dar mai ales la Roma şi în Italia, care a devenit a doua mea patrie”, mai scrie Benedict al XVI-lea în testamentul său spiritual.
amice Dantheman, esti un Editat!