Preluând titlul unui roman al scriitorului român Anton Holban, s-ar putea scrie că lichidarea liderului Al-Qaida Osama Bin Laden este o moarte care nu dovedeşte nimic atâta vreme cât există un decedat fără cadavru, ale cărui imagini, oricât de şocante, sunt ţinute sub obroc. La această afirmaţie au condus bâlbele de comunicare ale Casei Albe, dovedite de suita de comunicate pline de corecturi mari privind desfăşurarea respectivei operaţiuni de comando. Concomitent, pe măsură ce apar noi detalii, se nasc semne de întrebare în legătură cu diferite aspecte ale acesteia, mai ales că există unele precedente în trecut, în care s-a folosit cuvântul fiasco. Înainte de toate, să precizăm că o atare acţiune nu este floare la ureche, nu se aseamănă cu ceea ce se vede în filme, chit că, în SUA, se spune că cei mai buni scenarişti nu sunt la Hollywood, ci la Pentagon şi CIA, iar faptul s-a dovedit în numeroase rânduri.
În ce priveşte numele de cod al operaţiunii, „Geronimo”, comunitatea amerindienilor s-a simţit vexată, dat fiind că a fost împrumutat numele unui războinic apaş, o figură de prim-plan a rezistenţei lor din secolul XIX. De altfel, liderii acestei comunităţi nu se sfiesc să denunţe caracterul rasist al unor atare iniţiative, mai ales că, după cum susţin ei, asta se întâmplă într-o ţară al cărei preşedinte este afro-american. Nu e mai puţin adevărat că lipsa de fantezie a celor de la Pentagon când este vorba de alegerea numelor de cod ale unor operaţiuni este legendară. E drept, ei nu sunt ca gen. rus Dimitri Rogozin, care vorbeşte despre „calul Traian”, când comentează amplasarea scutului antirachetă în România, şi nici nu i-a dus mintea să boteze „Nutzi of Pleshkoi” invadarea Irakului din 2003! Dincolo de detalii mai puţin semnificative, e limpede că CIA şi celelalte servicii americane de informaţii s-au străduit să obţină cât mai multe detalii despre locul în care a fost reperat Bin Laden, drept care a fost închiriată o casă din preajma reşedinţei acestuia din Abbottabad, oraş situat la circa 50 km nord de Islamabad şi la 200 km est de frontiera cu Afganistanul, amănunt foarte important în conceperea şi executarea operaţiunii de către comandouri ale Navy Seals. Să amintim că în oraşul respectiv se află o Academie Militară şi este mai mult ca sigur că printre cei de la aceasta există destui agenţi americani activi. Din imobilul închiriat, s-au încercat obţinerea de imagini şi înregistrarea vocilor din interior.
Ajunşi în acest punct, să precizăm că, potrivit membrilor comandoului, o singură persoană dintre cele cinci ucise în timpul asaltului era înarmată. Informaţia confirmă ceea ce spusese mai înainte jurnalistul francez Georges Malbrunot, specialist în Orientul Mijlociu, care a fost ostatic în Irak, în 2005. El scria că Bin Laden este însoţit întotdeauna de o gardă de corp care are ordin categoric să-l ucidă în caz că ar apărea pericolul ca liderul Al-Qaida să fie capturat viu. A provocat vii controverse şi afirmaţia oficială că Osama ar fi folosit una dintre soţii drept scut uman, aceasta întrucât chiar dacă un musulman are mai multe neveste, cum era şi cazul lui, nu ar fi recurs niciodată la o asemenea măsură. Este adevărat, în camera lui Osama, membrii comandoului spun că au găsit un automat kalaşnikov şi un pistol rusesc de 9 mm, iar în imobil mai multe arme. În fine, stârneşte noi controverse afirmaţia că s-au descoperit cinci calculatoare – dar imobilul nu era racordat la internet şi nici la telefon, discuri şi dispozitive de stocare – CD-uri, DVD-uri – şi chei USB. Se spune, iar asta este una dintre ultimele noutăţi şocante, că, după prima studiere a lor, ar fi reieşit că Al-Qaida plănuia acţiuni teroriste în trenuri americane chiar în ziua de 11 septembrie a.c., când se împlineşte un deceniu de la atentatele împotriva Turnurilor Gemene din New York. De notat că, tot potrivit membrilor comandoului, unul dintre cele patru elicoptere cu care ei veniseră la asalt s-a defectat, fapt ce a făcut ca, înainte de a pleca de acolo, ei să-l distrugă. Fapt foarte important, dat fiind că, potrivit unei ştiri de ultimă oră, s-au folosit elicoptere ultimul răcnet – aparate invizibile şi foarte silenţioase.
Episodul readuce în memorie operaţiunea „Eagle Claw” din 24-25 aprilie 1980, din perioada unui alt preşedinte democrat, Jimmy Carter, când comandouri din SUA au încercat să salveze cei 53 de diplomaţi americani din Teheran ţinuţi ostatici de mujahedinii ayatolahului Khomeini. Operaţiunea s-a soldat cu un fiasco răsunător dat fiind că ea a fost concepută, pregătită şi executată superficial. Astfel, au avut loc patru incidente majore, un elicopter din convoiul comandoului s-a ciocnit de un avion Hercules, înregistrându-se opt morţi, alte elicoptere au avut pană de motor etc. Din fericire, s-au tras învăţămintele de rigoare, forţele speciale americane au fost reorganizate din temelii, preşedintele Carter n-a mai fost ales, şi astfel, la 1 mai 2011, situaţia nu s-a mai repetat. Ca urmare, azi putem vorbi de prima reuşită a acestui comando – eliminarea fizică a lui Bin Laden. Cea de a doua constă în ceea ce am numi spălarea umilinţei suferite de americani la 11 septembrie 2001. Iar a treia îl priveşte direct pe Obama, care a crescut spectaculos în sondaje, exact după ce-şi anunţase candidatura la propria sa succesiune la Casa Albă, dar după ce suferise un important eşec la alegerile de la jumătatea mandatului. E drept, în actualul context economic din SUS şi chiar din lume, acest element va conta puţin şi nu-i va asigura automat şederea la Casa Albă încă patru ani, aşa cum susţineau unele guriste dâmboviţene, întrucât factorul extern nu joacă un rol decisiv printre alegătorii americani. Sigur, nu putem uita ceea ce s-a întâmplat cu preşedintele Carter, dar episodul ostaticilor americani din Iran a marcat întreaga naţiune americană, peste doi ani de zile, în vreme ce aventura irakiană i-a fost fatală lui Bush prin marile sale implicaţii naţionale şi internaţionale.
În fine, să mai spunem că operaţiunea „Geronimo” a beneficiat de o bună pregătire şi pe plan informaţional, element ce-i poate asigura succesul sau, dimpotrivă, eşecul. Totuşi, există deja mari probleme în ce priveşte rolul jucat de Pakistan în protejarea lui Bin Laden şi în legătură cu implicarea sa în pregătirea şi lichidarea acestuia. Mai întâi e imposibil de crezut că acesta locuia de cinci ani (!?) într-o vilă stridentă dintr-un oraş de vilegiatură, cu acadamie militară, cu mulţi generali la pensie – care, în majoritatea lor covârşitoare, au făcut studii sau cursuri de pregătire în SUA ! -, şi aflat atât de aproape de capitala ţării, ca şi de frontul din Afganistan. Sigur că, pe planul retoricii publice, autorităţile au făcut oarecare gălăgie, dat fiind că elementele islamiste radicale sunt foarte influente şi trebuie menajate. Apoi, există suficiente elemente care atestă că, punctual, şi în cazul Bin Laden, Pakistanul a conlucrat strâns cu serviciile secrete americane, Islamabadul vizând tot mai insistent un rol de putere regională, la concurenţă cu India.
Cum era de aşteptat, cele mai mari controverse le-a stârnit decizia lui Obama de a nu publica fotografia cadavrului, despre care fata lui Osama spunea că a fost capturat viu şi ucis ulterior. Decizie cu atât mai stranie cu cât probarea morţii inamicilor este un obicei american. În acest context este amintit faptul că, în 1967, pentru a demonstra lumii întregi că revoluţionarul marxist latino-american Ernesto Che Guevara a murit, CIA i-a expus public cadavrul la spitalul din Vallegrande – Bolivia. În Irak, după ce fiii lui Saddam Hussein – Udai şi Qusai – au fost omorâţi, în iulie 2003, în urma unui asalt în care s-au tras şi rachete, cadavrele lor cosmetizate au fost expuse public 11 zile. La fel s-a procedat în cazul liderului Al-Qaida din Irak, Abu Mussab Al-Zarkaui, ucis în 2006. Iar fotografiile acestor cadavre au fost la fel de „atroce” ca şi cea a lui Bin Laden. Pe urmă, nimeni nu zice cum de s-a ajuns la acele fotografii atât de inabil trucate, dar pe care unele dintre publicaţiile lumii s-au repezit să le reproducă. Într-un atare context, decizia lui Obama de a nu da publicităţii imagini ale cadavrului va stârni controverse în continuare, mai ales că presa aminteşte precedente în care fotografiile unor personalităţi decedate violent au apărut în presă. Este vorba de: Benito Mussolini, împuşcat în aprilie 1945 şi apoi atârnat de o bară alături de amanta lui, Clara Petacci; amintitul Che Guevara, împuşcat în octombrie 1967, în satul bolivian La Higuera şi adus special la morga spitalului din Vallegrande; Nicolae Ceauşescu, a cărui execuţie, alături de soţia lui Elena, a fost filmată în direct, la Târgovişte, pe 25 decembrie 1989, şi prezentată la TVR; Lady Diana, decedată în mod tragic în august 1997, accident de la care revista italiană „Chi” a publicat o imagine zguduitoare, cu prinţesa în timp ce agoniza în automobil, imediat după teribilul accident; Saddam Hussein, condamnat la moarte şi spânzurat pe 30 decembrie 2006, operaţiune de la care s-au difuzat imagini prin internet luate de un demnitar irakian.
Cât îl priveşte pe Osama bin Laden, argumentele Casei Albe, potrivit cărora prin nepublicarea imaginilor s-a evitat transformarea lui în martir, nu stau în picioare, dat fiind că la fel ca şi în cazul dispariţiei rapide a cadavrului său efectul a fost exact invers. Lumea s-a trezit cu un mort celebru, dar fără cadavru, ceea ce n-a fost cazul lui Saddam, tot musulman, sau al lui Che Guevara, la ora aceea un martir al revoluţiei marxiste latino-americane. Indiferent ce explicaţii s-ar aduce, ele nu vor convinge amatorii de teorii ale conspiraţiilor, chiar dacă, sau mai ales, a dispărut teroristul nr. 1 al lumii!
