Moscova, care a fost pînă acum, împreună cu China, principalul aliat al regimului de la Damasc, şi-a schimbat, sub presiune internaţională, poziţia faţă de preşedintele Bachar Al-Assad. Menţinerea acestuia la putere nu mai este considerată de Moscova ca o condiţie prealabilă a găsirii unei soluţii politice, informeaza rfi.ro.
Ceea ce pare a fi o nuanţă ar putea deveni o modificare de poziţie politică extrem de importantă. Confirmarea vine de la vice-ministrul rus al afacerilor externe, Guennadi Gatilov, care a spus, citez dintr-o depeşă a Agenţiei France Presse: “Noi nu am spus şi nu am pus niciodată ca o condiţie menţinerea la putere a preşedintelui Assad la încheierea procesului politic”.
Mai multe scenarii se profilează la orizont în virtutea acestui viraj al Moscovei. S-ar putea ca şi China să fie de acord că pacea socială nu poate fi restabilită în Siria atîta vreme cît Bachar Al-Assad, devenit un simbol al reprimărilor barbare, rămîne la putere.