Despre toată această situație, contextul și cauzele inflației, a vorbit vineri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Eliminarea plafoanelor la electricitate a împins inflația în sus
Guvernatorul Băncii Naționale este de părere că în cel de-al treilea trimestru, rata anuală a inflației a crescut pe fondul unor cauze interne, precum eliminarea plafoanelor la tarifele la energie electrică, majorarea cotelor de TVA și creșterea accizelor.
Tensiunea politică nu ne este de folos
De asemenea, guvernatorul vorbește și despre contextul politic din țara noastră, care nu este unul să genereze stabilitate în plan economic. Tensiunile și instabilitatea se reflectă și ele, într-o manieră negativă, în prețurile tot mai mari.
”Este un mediu politic şi social destul de tensionat în ţară în această perioadă şi bineînţeles că toate aceste discuţii împing creşterile de preţuri mai sus decât am anticipat noi în lunile de vară. Avem aceleaşi perspective după ce indicele preţurilor de consum iese din impactul majorărilor şocului determinat de creşterea preţurilor la electricitate şi creşterea impozitelor are loc o scădere abruptă a indicelui preţurilor de consum şi se reintră în intervalul ţintei în trimestrul 1 – 2027”, a mai declarat guvernatorul BNR.
Impactul economiei europene asupra României
Guvernatorul BNR a avertizat că încetinirea creșterii economice în Europa va avea efecte și asupra economiei românești.
„Legat de ce se întâmplă în Europa şi în lume, avem câteva noutăţi, o moderare a ritmului de creştere economică a principalilor parteneri comerciali ne va afecta şi pe noi.
Suntem integraţi în mare măsură în lanţul de producţie european. Avem o anticipare a Băncii Centrale Europene privind o temperare a inflaţiei concomitent cu relaxarea treptată politicii monetare. Totuşi inflaţia de bază, în special componenta serviciilor, se menţine la nivel ridicat şi în Europa şi în zona euro şi o temperare semnificativă faţă de perioada precedentă a ritmului deprecierii dolarului american faţă de euro”, a transmis Mugur Isărescu.
–Comi$ul Manole le știe pe toate . El „trudește de la pazopt -lupte seculare care au împlinit deja 35 de ani . Totuși A TREBUIT SĂ VINĂ A DOUA OARĂ #Trotinetiștii la „butoane ca în sfârșit să ne ocupăm ULTIMUL LOC în Ioropa pt. care se opintesc ei , cu „zel și activitate (cu perspectivă NEGATIVĂ sub jumate din Bantustane ).Și iată că după 3 decenii de „luptă și împliniri mărețe „îi „dovedirăm pe grecoteii ș bulgăroii vestiți prin încîpățînarea lor de a-l păstra .Dar nu-i „bay „ . Nimicușor se face „luntre și punte „s-o bage pe maMaia în „liga florilor , că SĂRACA e tare sparietă să nu-i ia careva locul .