Multinaţionalele, în vizor. O nouă modalitate de taxare

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat „schimbarea paradigmei” în ceea ce priveşte companiile multinaţionale cu cifre de afaceri mari, suspectate că exportă profitul, sub forma unor cheltuieli deductibile, arătând că vor exista noi metode de taxare.

Ministrul Finanţelor a prezentat miercuri o serie de măsuri pe care Guvernul vrea să le adopte în cadrul componentei fiscale a pachetului 2.

  „Vom schimba paradigma în privinţa modului în care tratăm companiile multinaţionale. Despre companiile multinaţionale s-a vorbit foarte mult şi s-a vorbit foarte puţin în foarte mulţi ani de zile şi pot să vă spun din experienţa acestor săptămâni, luni de zile de când am preluat mandatul că nu am găsit foarte multe urme de acţiune în ANAF în privinţa supravegherii transferurilor de profituri, artificial, ale multinaţionalelor. Nu am găsit nici măcar o evidenţă clară a sumelor care sunt transferate către afiliaţi deci începem un exerciţiu complet nou care, în paralel va însemna şi o întărire a direcţiei de preşuri de transfer din ANAF care a fost, în ultimii patru ani, văduvită de foarte multe resurse, fie că sunt umane, fie că sunt materiale”, a spus Alexandru Nazare miercuri după amiază, într-o conferinţă de presă.

Conform acestuia, evidenţele ANAF arată diverse categorii de cheltuieli ale companiilor multinaţionale în relaţia cu afiliaţii, iar pentru patru dintre aceste cheltuieli – cheltuieli de administrare, proprietate intelectuală, consultanţă şi dobânzi intragrup – se vor impune  taxe pentru o parte din sumele cheltuite.

„Aceste cheltuieli apar în momentul de faţă în evidenţele pe care aceste companii le raportează şi vrem ca de acum încolo să ne raportăm în special la aceste cheltuieli care sunt susceptibile sau, să spun, pricinoase ale multinaţionalelor, prin care în mod tradiţional se transferă profitul. De ce facem acest lucru? Pentru că vrem să schimbăm atitudinea de la o taxă pe cifra de afaceri a unei multinaţionale care în fapt îi opreşte, previne creşterea economică, previne investiţiile acelei companii, la o taxă care să vizeze exact zona prin care multinaţionala respectivă îşi exportă profitul. Ca atare, pe aceste patru categorii pe care le-am identificat deja, avem un volum calculat pentru anul 2024 de aproape 15 miliarde de lei în relaţia cu afiliaţii. Ca atare, am creat o nouă formulă de taxare, inspirat fiind din base-erosion tax, din taxa care e folosită în Statele Unite, cu un trigger de 3% pe aceste patru categorii de cheltuieli, astfel încât tot ce depăşeşte acest 3% să fie considerat nedeductibil. În fapt, ce facem? Permitem nişte cheltuieli deductibile, dar la un nivel minimal de 3%. Tot ce depăşeşte acest 3% este taxat cu 16%. Ca atare, ne aşteptăm la un efect şi în creşterea impozitului pe profit şi ne aşteptăm la o evidenţă mult mai clară a acestor zone care au fost dintotdeauna susceptibile în zona de export de profit a multinaţionalelor”, a precizat Nazare.

Măsura ar urma să intre în vigoare de anul viitor şi va pleca de la cifrele consemnate în evidenţe e ANAF în anul 2024.

„Propunerea noastră e ca noua taxă pe afiliaţi, pe care o propunem astăzi, să înlocuiască impozitul pe cifra de afaceri care funcţionează în acest moment la companiile de peste 50 de milioane de euro. De ce vrem să înlocuiască? Pentru că vrem investiţii, pentru că avem o creştere economică în decelerare, pentru că avem investiţii străine care scad la primele cinci luni ale anului cu 30% şi pentru că trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru o recesiune, având datele economice la zi de astăzi care ne indică acest lucru, că trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru o recesiune şi trebuie să anticipăm acest lucru. C a atare, odată cu eliminarea IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri – n.r.) , ne aşteptăm de la companii, bineînţeles, să aibă o altă atitudine faţă de investiţii în România. Această taxă a fost, în formula actuală, încă de la momentul în care a fost ea introdusă în Parlament, a fost şi atunci un amendament care să înlocuiască IMCA targetat, aşa cum propunem astăzi, nu a fost adoptat. La adoptarea IMCA ne-am aşteptat la 5-7 miliarde încasări, avem 1,2 miliarde încasări. Este clar că această taxă nu şi-a atins efectele şi nici măcar nu a targetat zona de cheltuieli a multinaţionalelor care era cu adevărat sensibilă, ci a targetat practic toată activitatea lor economică. Nu trebuie să targetăm activitatea economică a multinaţionalelor. Multinaţionalele trebuie să investească în România, trebuie să încurajăm şi alte multinaţionale să vină în România, să creeze locuri de muncă, să creeze plusvaloare, dar când vine vorba de cheltuieli cu afiliaţii, când vine vorba de preţuri de transfer, trebuie să plătească impozit pe profit în România, iar acesta este mesajul pe care vrem să-l transmitem prin această nouă formulă pe care o introducem astăzi, o nouă abordare, o nouă paradigmă în privinţa tratării multinaţionalelor”, a mai explicat ministrul Finanţelor.

Recomanda [votes_up id=868187]
Author

8 Comentarii

  1. Vor plăti multinaționalele profit, taxe,la calendele grecești,la paștele cailor.
    I se năzare lui NAZARE din CORCODUȘ.

  2. doar 3% pe afacerile declarate in Romania? si multinationalele exporta profiturile de 100% neimpozabile in Romania, halal afacere marca Bolojan.

  3. „si tarile alea care au fiscalitate zero si tax free la afaceri de ce sint putred de bogate ?”

    Pentru ca toti dornicii de free sunt obligati sa locuiasca acolo, deci, sa-si cheltuiasca profiturile acolo. Simplu, din mult hulitul PIB bazat pe consum ! In plus, locurile respective sunt niste „oaze” natural interzise pop.ulimii fara bani, un fel de „Cartierul Primaverii” cu „kaviar si sampanie” nonstop.

  4. Ei, acum să vezi atacuri și la Nazare și la Bolojan. Ăstuia din urmă i-au și găsit că ar fi avut nu știu ce dosar penal. Presa noastră primește mită sau de la politic sau, de cele mai multe ori, de la firme.

  5. si tarile alea care au fiscalitate zero si tax free la afaceri de ce sint putred de bogate ?

    Cei interesati le stiu care.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.