Multiplicarea mediatică a fricilor sau înfricoșarea prin media?

Înspre anul 1000 s-a răspândit frica privitoare la împlinirea semnelor Apocalipsei. Lumea creștină s-a umplut de spaime fără precedent. Teologia oficială a creștinismului nu a făcut, între timp, pași importanți în descifrarea textului Apocalipsei. Niciun mare teolog nu a reușit să clarifice „calendarul” duratelor de care se vorbește acolo, necum să înțeleagă natura în principal spirituală a „evenimentelor” încifrate în revelațiile din acest text. Cu atât mai puțin au reușit teologii să explice conexiunile dintre evoluțiile spirituale și cele materiale.

Pe acest fond de ignoranță devenită tradiție, lumea atee a modernității de azi descoperă că frica face… rating. Media actuală propagă simultan multe „profeții” înfricoșătoare: încălzirea globală (care în urmă cu decenii era răcirea globală), multiplicarea tot mai accelerată a virusurilor periculoase, riscurile unui război nuclear, totalitarismul rezultat din puterea noilor tehnologii, care au capacitatea de a controla tot ce până acum era viață strict privată. În vârful acestei piramide de frici mediatizate ceas de ceas și în proporție de masă stă formatul unui om nou, tălăzuit de la o zi la alta de alte valuri pe care nu le mai poate nimeni îngheța spre a le studia pe îndelete. Simplul fapt statistic că în ultima sută de ani temperatura medie globală a crescut cu 1,1 grade Celsius (doar cu 1,1 grade Celsius) nu mai reprezintă o bază de studiu în condițiile în care media face din acest trend un rentabil aspect apocaliptic, iar preoțimea actuală nu e capabilă să „traducă” apocalipticul în termenii proprietății sale de sensuri: o „poveste” despre evoluții de lungă durată prin care noi, omenirea, vom parveni la conștiența eului.

Acum, această conștiență este de origine gramaticală, nicidecum de factură spirituală. Nu avem, aici, statistici, dar să întrebăm retoric câți dintre noi se preocupă dacă Cel înviat posedă Eu și ce fel de legături ar putea stabili eul nostru cu acel Eu. Saul din Tars este modelul acestor legături, dar după ce a devenit Apostolul Pavel, am încetat să ne interesăm de tălăzuirea Eului hristic în eul său personal.

Metafora „talazurilor” ne face, azi, captivi unor valuri furtunoase care se formează pe mările ignoranței noastre. Am fost dresați să uităm că din 11 în 11 ani, datorită unor reglaje interioare ale Soarelui, avem perioade secetoase, veri foarte călduroase. Nici experții institutelor de meteorologie nu mai îndrăznesc să arate pe statisticile lor oficiale acest vechi ritm solar de 11 ani, care este constatat de când se fac statistici meteo.

Nu e nimic apocaliptic într-un ritm natural de acest fel, dar dacă l-ai prezenta cinstit (ca fiind ceva natural), s-ar duce dracului ratingul și poate că nici controlul omenirii prin înfricoșare nu ar mai fi ușor de obținut.