Consiliul Atlanticului de Nord – reprezentanţii permanenţi ai statelor membre – se va reuni marţi, la cererea Turciei, după doborârea vineri unui avion de vânătoare al armatei turce de către Siria, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
„Turcia a cerut consultări în conformitate cu articolul 4 din Tratatul fondator al NATO. Potrivit articolului 4, orice aliat poate solicita consultări oridecâteori, în opinia sa, îi este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.