Ne-au ars dezinfectanții pentru secțiile de votare

„Incidentul a fost sesizat de jandarmul care efectua serviciul de pază pe timpul nopții în cadrul instituției, acesta anunțând imediat…

De (C.C.)
Ne-au ars dezinfectanții pentru secțiile de votare

„Incidentul a fost sesizat de jandarmul care efectua serviciul de pază pe timpul nopții în cadrul instituției, acesta anunțând imediat…

Sediul Prefecturii din Bistrița-Năsăud a fost cuprins de un incendiu în timpul nopții de vineri spre sâmbătă. În urma incendiului, au ars dezinfectanții pentru 10 primării din județ.

Incendiul de la Prefectura din Bistrița-Năsăud a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, la subsolul instituției.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unei prize defecte.

„Incidentul a fost sesizat de jandarmul care efectua serviciul de pază pe timpul nopții în cadrul instituției, acesta anunțând imediat pompierii. Incendiul a fost stins în scurt timp dar, în urma acestuia, au ars dezinfectanți pentru cca. 10 unități administrativ-teritoriale, acolo fiind depozitate pachetele cu materialele primite de la Ministerul Sănătății pentru secțiile de votare, pachete care au fost pregătite pentru a fi distribuite astăzi (sâmbătă – n.r.), reprezentanților locali”, a anunțat Prefectura din Bistrița-Năsăud.

După stingerea incendiului, pachetele au fost imediat reconfigurate, iar graficul stabilit pentru distribuire se va respecta, potrivit sursei citate.

De asemenea, reprezentanții Prefecturii spun că multe dintre primării au cumpărat dezinfectanți pentru sediile secțiilor de votare din timp, astfel încât există o rezervă de produse, iar condițiile de siguranță sanitară pentru desfășurarea procesului electoral nu vor fi afectate.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Să ardă și buletinele de vot cu ștampile, secții, cu tot, oricum votul e aranjat de „ăl de sus”, de la Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.