Negociatorii americani cer Ucrainei să renunţe la regiunea Donbas

Kievul speră să convingă Washingtonul că trebuie să intervină un armistiţiu în Ucraina fără concesii teritoriale prealabile faţă de Rusia.

De L.V.
Negociatorii americani cer Ucrainei să renunţe la regiunea Donbas

Kievul speră să convingă Washingtonul că trebuie să intervină un armistiţiu în Ucraina fără concesii teritoriale prealabile faţă de Rusia.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi trimişii americani negociază luni la Berlin, pentru a doua zi consecutiv. Kievul speră să convingă Washingtonul că trebuie să intervină un armistiţiu în Ucraina fără concesii teritoriale prealabile faţă de Rusia.

Potrivit unui oficial de rang înalt, negociatorii americani cer în continuare Ucrainei să renunţe la partea din regiunea Donbas, din est, care este încă sub controlul Kievului, relatează AFP.

Vladimir „Putin vrea teritorii

Americanii spun că Ucraina trebuie să se retragă, ceea ce Kievul refuză”, a declarat pentru AFP această sursă apropiată dosarului.
„Este destul de surprinzător că americanii adoptă poziţia ruşilor în această chestiune”, a adăugat sursa, sub acoperirea anonimatului.

Noua rundă de negocieri a început la sfârşitul dimineţii, potrivit unui oficial ucrainean intervievat de AFP.

O sursă informată cu privire la desfăşurarea negocierilor de la Berlin a declarat că Washingtonul continuă să ceară Ucrainei să renunţe la regiunea sa estică Donbass, o linie roşie pentru Kiev.

Şeful diplomaţiei germane, Johann Wadephul, crede că va trebui aşteptat „sfârşitul săptămânii” pentru a afla rezultatul discuţiilor.

Responsabilitatea preşedintelui rus

El a subliniat încă o dată responsabilitatea preşedintelui rus de a opri războiul pe care l-a declanşat în februarie 2022.

Duminică seara emisarul american Steve Witkoff a asigurat pe contul său de Twitter că s-au înregistrat „multe progrese”.

Luni seara, cancelarul german Friedrich Merz şi numeroşi lideri europeni se vor reuni pentru a discuta despre Ucraina.

La fel ca Kievul, aceştia se opun cedării în faţa pretenţiilor maximaliste ale Kremlinului. Însă se tem că Donald Trump va abandona Ucraina sau va impune concesii prea favorabile Moscovei, excluzând în acelaşi timp Europa din dezbaterile privind securitatea continentală, în condiţiile în care Kremlinul este perceput ca o ameninţare majoră.

Duminică seara, preşedintele finlandez Alexander Stubb, cunoscut pentru relaţiile sale bune cu Casa Albă, s-a întâlnit cu Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, prezent la Berlin ca emisar american.

Liderul finlandez s-a întâlnit luni dimineaţă cu Volodimir Zelenski, iar după-amiază, preşedintele ucrainean se va întâlni cu mai mulţi oficiali germani.

Acesta va participa la un forum economic şi, în final, va vorbi presei în compania cancelarului Merz.

Vizita sa este însoţită de măsuri de securitate sporite, poliţia germană blocând accesul la diferitele locuri unde este aşteptat. Lunetiştii sunt dislocaţi în special pe acoperişurile cartierului guvernamental.

Discuţiile de duminică au avut loc la Cancelaria germană.

Fotografiile difuzate de preşedinţia ucraineană îl arată pe Zelenski îmbrăţişându-l pe emisarul  Steve Witkoff cu zâmbetul pe buze.

Înainte de întâlnire, el a declarat că doreşte să convingă Statele Unite să susţină un armistiţiu şi îngheţarea liniei frontului, şi nu cedarea întregului Donbas.

Kievul şi Europa refuză această concesie, care ar recompensa agresorul. Ucrainenii şi europenii au propus o versiune modificată a planului american.

Detaliile nu au fost însă făcute publice.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Negocierile dintre reprezentanții Ucrainei și SUA la Berlin s-au încheiat fără niciun acord asupra problemei cheie – chestiunile teritoriale. Potrivit publicației ‘The Guardian’, întâlnirea a durat aproximativ două ore, dar părțile nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la viitorul Donbasului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.