Înalţi oficiali ai guvernului Timoşenko propun un moratoriu de trei ani pentru negocierile de aderare a Ucrainei la NATO şi referendumurile pe această temă, la scurt timp după ce secretarul general al Alianţei a spus că nu a renunţat la planul de aderare a fostei republici sovieticeGuvernul ucrainean condus de Iulia Timoşenko a propus încetarea, pe o perioadă de trei ani, a oricăror demersuri pentru aderarea ţării la NATO, informează Itar-Tass. Declaraţia îi aparţine adjunctului ministrului de Externe, Valeri Ceali, şi vine în contextul presiunilor exercitate de preşedintele ales Viktor Ianukovici în vederea demisiei actualului guvern.
“Nu trebuie făcute gesturi revoluţionare odată cu venirea la putere a noului preşedinte şi a echipei sale. Propun să se îngheţe discuţiile privind aderarea forţată la o alianţă politico-militară în următorii trei ani, până în 2012”, a spus oficialul, adăugând că un moratoriu similar trebuie impus şi asupra organizării unor referendumuri. Opozanţii aderării la NATO, în frunte cu Ianukovici, au propus de mai multe ori organizarea unui referendum în care ucrainenii să decidă în aceasta privinţă.
Precizarea oficialului ucrainean vine după ce secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, luni, că Alianţa nu a renunţat la planurile de a coopta în rândurile sale Georgia şi Ucraina. Tot luni, reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a exprimat un punct de vedere opus. “Ucraina este la o distanţă extrem de mare de NATO astăzi”, a spus Rogozin, cu referire la alegerea prorusului Ianukovici şi la agenda sa, care exclude integrarea în Alianţă.
Ianukovici, purtat de presă pe ruta Moscova-Bruxelles
Relaţiile viitorului preşedinte cu UE sunt prezentate într-o lumină mai bună. Cotidianul ucrainean “Kommersant” a scris marţi că prima vizită externă a lui Ianukovici va avea ca destinaţie Bruxelles-ul, un semnal pozitiv pentru relaţiile UE-Ucraina. Imediat însă, serviciul de presă al preşedintelui ales a negat informaţia. Până acum, presa a lăsat să se înţeleagă că prima vizită a lui Ianukovici va fi la Moscova, la invitaţia lui Dmitri Medvedev. Potrivit analistilor citaţi de “Kiev Post”, “nu există alternativă la dezvoltarea relaţiei cu UE”, iar după preluarea puterii, Ianukovici va fi forţat să-şi nuanţeze poziţiile şi să devină preşedintele întregii Ucraine, nu doar al regiunii estice, acolo unde este concentrată populaţia rusofonă.