Nesimţirea stă la masă cu Puterea

Author

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe procesul-verbal care a consemnat rezultatul votului pentru cererea de arestare a deputatului PDL Dan Păsat – rezultat care a consfinţit unul dintre cele mai ruşinoase autogoluri ale PDL şi aliaţilor săi de la guvernare – că propagandiştii principalului partid de guvernământ s-au şi repezit în haită să atace Opoziţia pe toate canalele media. Opinia publică trebuia informată de către reprezentanţii partidului care „moare” de binele României şi românilor că, de fapt, nu cele 38 de voturi negative din zona PDL, UNPR,UDMR, Minorităţi au obstrucţionat justiţia în cazul Păsat, ci neparticiparea la vot a liberalilor şi social-democraţilor. Timp de câteva ore am asistat – în special la posturile tv de ştiri – la o revărsare de nesimţire fără margini a celor mai „puritani luptători împotriva corupţiei”. Şi nu doar atât. S-au spus atâtea tâmpenii pe oră încât chiar stau să mă întreb dacă totuşi nu este obligatoriu controlul psihiatric pentru cei care doresc să candideze pentru demnităţi.

Tonul l-a dat vicepreşedintele Ioan Oltean printr-un comunicat de presă în care spunea că „deputaţii PSD, PNL şi PC l-au apărat pe Dan Păsat prin neparticiparea premeditată la vot”. Nici un cuvânt despre colegii de partid şi aliaţii care au votat pe invers, nici un cuvânt despre absenţii din PDL şi mai ales despre cei care au fugit din plen înaintea votului. Aceasta a fost linia pe care şi-au axat discursurile „vectorii de imagine” trimişi la înaintare pe micile ecrane. Două astfel de ieşiri pe „sticlă” sunt antologice. Gheorghe Tinel, un deputat pe care dacă nu îl auzi vorbind îl poţi include în categoria parlamentarilor sobri, a venit cu o găselniţă demnă de o antologie de umor. „Dacă eşti în parlament trebuie să votezi. Parlamentarul are drepturi şi obligaţii. A vota este o obligaţie valabilă pentru toată lumea”. A urmat Daniel Oajdea, un alt personaj cu prestaţii lamentabile pe micul ecran. „Cei din opoziţie nu au dat nici un vot pentru lupta împotriva corupţiei. Celor din PNL şi PSD să li se taie din indemnizaţie”. Nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Ţinând cont că este vorba de nişte „aleşi ai poporului”, este de ales varianta a doua. (Spre fericirea, cred, a mii de telespectatori, nu a apărut la televizor şi Alin Popoviciu. El cam era în culpă, pentru că a absentat de la plenul de marţi.)

Dar să analizăm puţin teza principală a celor din PDL. Ei susţin, în mod aberant, că, neparticipând la vot, PNL şi PSD au împiedicat procurorii DNA să-l aresteze preventiv pe Păsat. (Aici personal îmi pun un mare semn de întrebare: tovarăşii procurori de ce nu l-au trimis de un an şi jumătate în instanţă pe Păsat? Pentru aşa ceva nici nu trebuia aprobarea parlamentului. Deci?). Păi bine, măi, tovarăşi de la Putere (chiar domni acum nu pot să vă numesc), adică atunci când cei din Opoziţie nu participă la vot, sunt cremenali, dar când voi faceţi la fel şi nu vă apăraţi guvernul la o moţiune de cenzură pentru o lege pe care şi-a angajat răspunderea, sunteţi Fecioara Maria! Aţi uitat că la ultimele trei moţiuni de cenzură aţi procedat la fel ca şi Opoziţia la votul pentru arestarea lui Păsat? Nu v-a sărit atunci nimeni la beregată? N-am auzit atunci vreun Oajdea sau Tinel care să ceară tăierea indemnizaţiilor sau invocând reglementări S.F. Tot vicele Olteanu mai spunea în comunicatul său de presă că tactica PNL, PSD şi PC este una diversionistă. Păi spune-ne, stimabile, tactica PDL, UNPR, UDMR de la moţiunile de la ultimele moţiuni de cenzură cum se numeşte?

Şi pentru ca tacâmul să fie aproape complet, apare şi un comunicat al Institutului de Politici Publice (pentru cine nu ştie, este acel ONG care încasează bani frumoşi pentru a spune poporului că deputaţii vorbesc de milioane de lei la telefon, dar uită să menţioneze că aceştia au un barem şi scot din buzunar tot ce depăşeşte respectivul barem). „Prin această situaţie, PDL nu face altceva decât să gireze criticile partidelor de opoziţie potrivit cărora justiţia actionează abuziv”, se arată în comunicat. Deci tot cei din Opoziţie sunt de vină pentru că deputaţii Puterii au votat cum au votat. Toate aceste ieşiri depăşesc cu mult limita bunului-simţ. Şi acest lucru toată lumea ştie cum se cheamă.

P.S. Sunt convins că, la prima ieşire publică, Traian Băsescu va pedala tot pe tema culpabilizării opoziţiei. Sau va utiliza sintagma „parlamentul este de vină”. Pentru că prin parlament se înţelege, la grămadă, şi PNL şi PSD şi PC alături ce cei „albi şi imaculaţi”.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *