Tot mapamondul este cuprins de moda „New Burlesque”, care se mută din cabarete pe scenele teatrelor, îşi creează festivaluri de gen, reînviind o artă cu un lung trecut şi cu mare priză la public.
„Burlesc” îşi are originea în cuvântul italian „burlesco” şi în spaniolul „burla”, care înseamnă glumă sau, mai exact, ridiculizare.
În literatură apare încă de la Aristofan. Mai aproape de noi, îl găsim în vogă în secolul al XVII-lea, când înglobează şi o doză de vulgaritate. În 1600, în Anglia, a avut loc prima reprezentaţie teatrală calificată drept burlescă, o satiră a piesei lui Shakespeare, „Pyramus&Thisbe”, semnată de George Villier. El apare însă şi sub forma romantică a operetei, în care frazele cu dublu sens sunt frecvente. În Franţa apare pentru prima dată la „Folies Bergères”. Va traversa apoi Atlanticul, ajungând în Statele Unite.
Recent, filmul lui Mathieu Amalric, „Tournée”, a retrezit interesul pentru „New Burlesque Cabaret”, care a coborât de pe ecran pe scenă. Întregul Hexagon şi exegeţii music-hall-ului sunt cuprinşi de febra acestui gen. Mimi Le Meaux, Dirty Martini, Kitten on the Keys, Julie Atlas Muz, Evie Lovelle şi Rocky Roulette, protagoniştii noului gen la modă, transformă latura erotică a nudităţii într-o formă de comedie. Sunt eroii filmului lui Mathieu Amalric, care au fascinat Festivalul de la Cannes.
Spectacolul „Cabaret New Burlesque” de la „Théâtre de la Cité” a însufleţit „le tout Paris”. Actriţele au fost numite „Salomee de salon”, iar spectacolul parodiază întregul gen: prea mult glamour, prea multe gaguri erotice ajungând până la caricatură. Chiar dacă se inspiră din marea epocă a cabaretelor de la Pigalle, „New Burlesque” adaugă şi o bună parte din imageria rock n’roll din anii ’50, ca şi aluzii politice, numere de pin-up tatuate, însoţite de partenereii lor „body-built”.
Strânse în rochii pe cât de extravagante, pe atât de transparente, Mimi le Meaux, Kitten on the Keys, Dirty Martini, Julie Atlas Muz, Evie Lovelle şi partenerul lor Roky Roulette au propus pe scena pariziană, în regia semnată de Kitty Hartl, o combinaţie de umor şi eleganţă absurdă. Corsete, pene, gene false, rochii de lamé, paiete. Presa a calificat spectacolul drept fabulos şi a adus în Franţa şi o noutate: prezenţa unui bărbat, fapt obişnuit în America sau Anglia, de altfel, într-o formulă mai curând clovnescă decât de „Chippendales”. În Anglia, Lord Daswhood se dezbracă jucând rolul unui personaj din înalta societate victoriană. În Canada, trupa „Bourlesque To” satirizează rolurile masculine contemporane, cum ar fi tinerii taţi deprimaţi care se lansează într-un număr de strip-tease…
Actriţele, originare din New York, Los Angeles, San Francisco sau San Diego, sunt toate dansatoare sau muziciene, care au decis să-şi asume feminitatea şi armele ei într-o accepţie nouă. „Femeile trebuie să aibă tot timpul controlul asupra propriului corp, declara Kitten. Toate manechinele sunt foarte slabe, cu sâni opulenţi, contrafăcuţi. Nu toată lumea poate intra în acest tipar. Eu nu mai sunt tânără, nu sunt suplă, dar pot urca pe scenă, să mă distrez şi să-i distrez şi pe alţii”. S-ar părea că apare un alt fel de feminism.
Amestecând umorul şi eleganţa absurdă, poezia şi limbajul frust, spectacolul omagiază două epoci, cea de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când a fost moda spectacolelor „uşoare”, şi cea a anilor ’50, cu erotismul televizat, cu nume care au rămas în memoria acestui gen, ca Bettie Page sau Dixie Evans. Dispărut aproape complet în anii ’60, „Burlescul” a reapărut în anii ’80, odată cu revenirea rockului, adăugând repertoriului scenic, printre altele, tatuajele.
La dolce diva
Trupa din Cabaret New Burlesque
Considerate vulgare, spectacolele înflăcărează New York-ul, cu trupa „Velvet Hammer”, creată în 1990, şi revin în modă graţie lui Michelle Carr, iar prin fotografa Katharina Bosse genul este redescoperit şi în Europa. În 2001 are loc chiar un festival „new burlesque”, reunind 200 de artişti.
În Franţa, prima adevărată trupa de „new burlesque” apare în 2004, iar primul festival de gen are loc în toamna lui 2009, cu stele ale genului: Scarlett Diamond, Cerise Diva Champomy sau Le Cabaret des Filles de Joies.
„New Burlesque” devine un performance artistic, care păstrează libertatea formei de exprimare fizică şi de ton, în care horror, poezie, vulgaritate, implicare politică stau alături.
Desigur, Italia nu putea lipsi de la balul „New Burlesque”. Meritul principal în redescoperirea genului l-a avut „Micca Club” din Roma. Teatro Olimpico din capitala Italiei a găzduit spectacolul „La dolce diva”, în regia lui Matteo Tarasco, inspirat, aşa cum arată şi titlul, din fellinianul „La dolce vita”. Pe scenă au urcat Claudio Gregori (Greg), Dirty Martini, diva burlescului newyorkez, dar şi actriţă în peliculele „Shortbus” şi „Tournée”. Conceput ca un musical, cu dansuri şi cântece originale, interpretate de IALS Jazz Big Band, dirijat de Gianni Oddi, şi cu trupa de balet condusă de coregrafa Cristina Pensiero, spectacolul este o poveste ce are loc la „Gatto Nero”, un club fantomatic inventat de autorii spectacolului Claudio Gregori şi Alessandro Casella, care îi proiectează pe spectatori în Italia anului 1958, când începea boom-ul economic al ţării.
Cu amestecul de erotism, de frondă, de senzualitate şi dezabuzată satiră, „New Burlesque” pare să fie o oglindă fidelă a epocii contemporane.
