Mircia Vlasa, primarul micului sat Pungesti din estul Romaniei, a crezut ca a dat de aur atunci cand gigantul american Chevron a venit in zona cu planuri de a o explora in cautarea de gaze de sist, conform HotNews.ro.
Insa intalnirea dintre marile afaceri si Romania rurala s-a transformat repede intr-un cosmar, iar satul a devenit un magnet petru activistii din intreaga tara care se opun fracturarii hidraulice, procedeu cunoscut si sub numele de fracking, scrie New York Times.
Publicatia americana povesteste ca primarul, unul dintre putinii localnici care au luat deschis partea Chevron, a fost alungat din oras intr-un conflict pe care activistii l-au prezentat drept o lupta intre David si Goliat, cu taranii saraci de o parte si America corporatista de cealalta.
„Facand trimitere la o campanie de proteste misterios de bine organizata si de bine finantata, autoritatile romane, inclusiv premierul, au aratat ca lupta asupra fracturarii hidraulice in Europa are intr-adevar un Goliat, insa este vorba despre compania ruseasca Gazprom si nu compania americana Chevron”, scrie NY Times.
Gigantul Gazprom, controlat de stat, are un interes clar sa impiedice tarile dependente de gazul natural rusesc sa isi dezvolte propriile surse alternative de energie, pastrand atat monopolul asupra pietei cat si unu dintre instrumentele de politica externa ale Kremlinului, argumenteaza autoritatile.
Convingerea ca Rusia sustine protestele, impartasita si de autoritatile din Lituania – tara in care Chevron s-a lovit de asemenea de un proteste de o ferventa neobisnuita -, nu a fost pana acum sustinuta de nicio dovada clara. Iar Gazprom a negat acuzatiile ca finanteaza protestele anti-fracking. Insa dovezile circumstantiale si suspiciunile reminiscente din perioada Razboiului Rece au alimentat presupozitiile privind imixiunea Rusiei in afacerile interne ale tarilor est-europene pentru a bloca amenintarile la adresa predominantei sale energetice in Europa.