Cea de doua zi de concurs poate fi denumită fără a greşi, „ziua Franţei”. Reprezentanţii cocoşului galic au obţinut două din cele cinci titluri olimpice decernate în noaptea de duminică spre luni (orele României) şi şi-au completat colecţia de medalii şi cu una de bronz.După disputarea a 10 probe, la actualele jocuri se înregistrează o situaţie în premieră: nici unul dintre campionii olimpici de la ediţia precedentă – Torino 2006 – nu a reuşit să-şi păstreze titlul. În clasamentul pe medalii, SUA continuă să deţină prima poziţie.
Rezultatele zilei a doua
• Biatlon 10 km sprint masculin – Franţa a obţinut o susprinzătoare victorie prin Vincent Jay, un sportiv care nu era deloc cotat cu şanse la medalii. Marele favorit al probei, norvegianul Ole Einar Bjørndalen, medaliat cu argint la Torino în această probă, câştigător a cinci titluri olimpice începând cu anul 1998 şi multiplu campion mondial, a eşuat pe un modest loc 17. Cotat destul de bine pentru acest concurs, norvegianul Halvard Hanevold, argint la Torino s-a clasat pe locul 24. Cei doi favoriţi au o singură scuză, în momentul în care au ajuns în poligon ningea foarte tare, ceea ce a fost în dezavantajul lor. Fostul campion olimpic, germanul Sven Fischer nu a concurat. Norvegia a reuşit totuşi să obţină medalia de argint prin “locotenentul” lui Bjørndalen, mai tânărul Svendsen Emil Hegle. Croatul Fak Jacov a obţinut bronzul.
• Patinaj viteză 3000 m feminin – Olanda, cu primele două clasate de la Torino – Ireen Wust şi Renate Groenewold superfavorite ale întrecerii, a suferit o înfrângere categorică: nici o medalie. Wust a terminat pe locul 7, iar Groenewold Cindy Klassen – bronz la ultimele două olimpiade, a terminat pe locul 14. Titlul olimpic a fost câştigat de Martina Sablikova, Cehia, care la 22 de ani este cea mai tânără campioană a probei. Sablikova nu era cotată nici măcar pentru o poziţie în primele 10 locuri. Medalia de argint a revenit unei sportive din Germania, Stephanie Beckert, iar Canada s-a salvat prin Kristina Groves care a cucerit bronzul.
• Combinata nordică masculin – A doua medalie de aur pentru delegaţia Franţei, obţinută într-una dintre cele mai spectaculoase discipline ale olimpiadei de iarnă, compusă din sărituri de la trambulină şi ski fond. Jason Lamy Chappuis a câştigat titlul olimpic la mare luptă cu americanul Johnny Spillane, pe care l-a întrecut cu 150 de metri înainte de linia de sosire. Francezul era unul dintre favoriţi, fiind în formă mare în acest sezon, fiind pe locul 1 în clasamentul Cupei Mondiale. Medalia de bronz a revenit italianului Alessandro Pittin. Cursa de 10 km a fost una palpitantă. Plecat primul datorită obţinerii locului 1 la sărituri de la trambulină, finlandezul Janne Ryynaenen nu a rezistat tempoului şi a fost înghiţit de pluton după ce a parcurs un 1 km şi jumătate. Finlandezul a rezistat aşa de puţin şi din cauza unei căzături, care i-a adus o pierdere de 15 secunde. Alţi doi mari favoriţi, norvegianul Magnus Noan (bronz la Torino) şi austriacul Felix Gottwald (argint în 2006) s-au clasat pe locurile 9, respectiv 14. Campionul en titre, germanul Georg Hettich nu a concurat, în locul lui fiind preferat Eric Frenzel, cotat şi el printre marii favoriţi. El s-a clasat în final pe locul 10.
• Sanie masculin – Felix Loch (Germania), David Moeller (Germania) şi Armin Zoeggeler (Italia), este ordinea pe podium la această disciplină. Un podium relativ surprinzător. Italianul, campion olimpic în 2002 şi 2006 nu a reuşit tripla la Vancouver. De asemenea, fostul vicecampion olimpic din 2006, rusul Albert Demtschenko a ratat de puţin o medalie, venind pe locul 4. La sanie a concurat şi românul Valentin Creţu, el terminînd pe locul 31 din 38 de participanţi. Pe locul 33 s-a clasat basarabeanul Bogdan Macovei.
• Freestyle sking masculin – Canada a obţinut primul aur acasă (Alexandre Bilodeau), după ce la alte două ediţii ale jocurilor de iarnă pe care le-a organizat în trecut nu reuşise o astfel de performanţă. Australianul Dale Smith-Begg (campionul olimpic de la Torino) a cîştigat locul 2, iar americanul Wilson Bryon, locul 3. A surprins slaba evoluţie a sportivilor finlandezi, care la fiecare olimpiadă obţineau cîte o medalie la această probă. Fostul vicecampion olimpic, Mikko Ronkainen, s-a clasat abia pe locul 14.
Clasamentul pe medalii
SUA 1 aur, 2 argint, 3 bronz
Germania 1 aur 3 argint 0 bronz
Franţa 2 aur 0 argint 1 bronz
Canada 1 aur 1 argint 1 bronz
Koreea Sud 1 aur 1 argint 0 bronz
Italia 0 aur 0 argint 2 bronz
Cehia 1 aur 0 argint 0 bronz
Olanda 1 aur 0 argint 0 bronz
Elveţia 1 aur 0 argint 0 bronz
Slovacia 1 aur 0 argint 0 bronz
Australia 0 aur 1 argint 0 bronz
Norvegia 0 aur 1 argint 0 bronz
Polonia 0 aur 1 argint 0 bronz
Austria 0 aur 0 argint 1 bronz
Croaţia 0 aur 0 argint 1 bronz
Rusia 0 aur 0 argint 1 bronz