Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, într-un mesaj transmis la împlinirea a 35 de ani de la Revoluţie, că datorită eroilor

De B C
Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, într-un mesaj transmis la împlinirea a 35 de ani de la Revoluţie, că datorită eroilor

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, într-un mesaj transmis la împlinirea a 35 de ani de la Revoluţie, că datorită eroilor care au murit atunci, românii trăiesc într-o societate liberă, întemeiată pe valori europene şi pe respectul drepturilor fundamentale.

„Astăzi se împlinesc 35 de ani de la Revoluţia Română. Trebuie să ne oprim un moment şi să ne amintim despre acele vremuri, despre românii care au murit la Revoluţie astfel încât noi să avem acum libertatea de ne alege drumul şi de a spune fără frică ce gândim. Datorită lor trăim într-o societate liberă, întemeiată pe valori europene şi pe respectul drepturilor fundamentale”, a scris Nicuşor Dan, sâmbătă, pe Facebook.

În context, edilul s-a pronunţat pentru menţinerea direcţiei europene a României pentru protejarea democraţiei câştigate în 1989 cu preţul vieţii eroilor de atunci.

„Trebuie să arătăm prin fapte că suntem demni de sacrificiul lor suprem, să-i onorăm pe cei care au luptat pentru libertate, democraţie şi dreptate. Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României”, a adăugat primarul.

Distribuie articolul pe:

29 comentarii

  1. Am fost si eu pe acolo in Piatza Universitatii in 21 decembrie 1989 si erau Revolutionari de la Copii de 10 ani la Oameni de o Varsta Medie care Strigau Jos Ceausescu ! Pe mi se făcuse pielea ca de gaina ca am presimtzit ca ceva rau va avea sa se întâmple ! Am tranvesat Piatza Universitatii si la Blocul Dunărea am reusit sa trec de un Cordon de Scutieri si m-am dus la Palatul Telefoanelor si am vorbit cu Agentia Germana de Presa DPA si le-am spus sa vina in Piatza Universitatii Convorbirea Telefonica a fost Interceptata si cei de la ADP mi-au spus ca in Piatza Universitatii sunt colegii de la Agentia Iugoslava de Presa Taniug ! Am închis repede Convorbirea ca lângă Cabina Telefonica a ajuns un Securist cu o Isigna in Piept si am pecat de lângă Cabina Telefonica Repede ! Am stat in Piatza Universitatii pana la Ora 17 când din Taburi au început sa se Tragă cu Trasoare pe Sosea de lângă Teatrul National ! Am reusit sa fug acasa pe lângă Teatrul National unde nu erau Scutieri ! Pe Strada Republicii erau Scutieri Mashini Kaki si Taburi iar pe Strada nu Puteai sa Treci . Dupa orele 18 se auzeau Zgomote de Impuscaturi zgomote venite dinspre Piata Universitatii In noaptea de 21 decembrie 1989 a fost travic in piatza Universitatii au murit Oameni Care Oameni sau Refugiat la Metrou au fost Impuscati Mortal in Pasajul Piatza Universitatii din Bucuresti ! Glorie Eroilor Revolutiei din 1989 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate