Nicușor Dan a văzut documentarul Recorder și cere pedepse pentru vinovați

Nicușor Dan comentează documentarul Recorder despre justiție și spune că soluțiile trebuie găsite în interiorul sistemului. El critică lipsa de voință politică și ridică întrebări despre transparența și implicarea magistraților.

De Mădălina Hodea - redactor
Nicușor Dan a văzut documentarul Recorder și cere pedepse pentru vinovați

Nicușor Dan FOTO: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Nicușor Dan comentează documentarul Recorder despre justiție și spune că soluțiile trebuie găsite în interiorul sistemului. El critică lipsa de voință politică și ridică întrebări despre transparența și implicarea magistraților.

Documentarul Recorder aduce în prim-plan probleme grave din sistemul judiciar românesc. Acesta prezintă cazuri concrete de corupție și lipsă de transparență. Nicușor Dan a urmărit materialul și spune că este ușor să ne revoltăm și să aruncăm vina generic. El afirmă că soluțiile trebuie căutate în interiorul sistemului de justiție. Președintele critică lipsa voinței politice și cere investigarea și sancționarea cazurilor pe baza probelor. Invită magistrații să îi comunice problemele întâmpinate și promite implicare în reformarea justiției.

Nicușor subliniază că lupta anticorupție a scăzut din cauza influenței politice. Numirile procurorilor-șefi au fost politice. Societatea reclamă probleme în justiție, dar la Ministerul Justiției nu există voință reală pentru schimbare, spune șeful statului.

,,Soluția trebuie să vină din interiorul sistemului de justiție. Cazurile prezentate în documentar trebuie investigate pe baza probelor. Persoanele vinovate trebuie pedepsite tot de sistemul de justiție.”

Șeful Statului ridică întrebări despre lipsa rapoartelor interne și sesizărilor din sistem. De asemenea, întreabă de ce doar trei magistrați au acceptat să vorbească deschis. Totodată întreabă de ce nimeni nu a contracandidat-o pe Lia Savonea la conducerea Înaltei Curți.

,, Cazurile prezentate trebuie investigate și trebuie investigată mai ales recurența acestor cazuri. Iar persoanele vinovate trebuie pedepsite, însă tot de sistemul de justiție, și pe bază de probe. Pentru că materialul Recorder prezintă și fapte, care sunt clare, dar și opinii, care trebuie probate. ”

El anunță că lucrează la un raport despre problemele din justiție și invită magistrații să îi scrie direct despre dificultățile lor. Asigură că va citi personal toate mesajele.

Nicușor Dan afirmă că majoritatea magistraților sunt serioși și de bună-credință. Ei au responsabilitatea să se implice pentru a îmbunătăți justiția. El promite să sprijine aceste eforturi pentru a aduce justiția acolo unde își doresc românii.  Soluția este să rezolvăm problemele din justiție, spune Nicușor Dan. Președintele felicită realizatorii pentru aducerea în discuție a acestor subiecte importante.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Sunati la 89 89 89 linia fierbinte pentru „jujustitie”…raspunde nicusor garantat…el va satisface toate fanteziile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.