Comunicatul transmis marți de Serviciul de Informații Externe al Rusiei reprezintă ‘primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidențiale și un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român’, apreciază primarul Capitalei, Nicușor Dan.
Precizările vin după ce Serviciul rus de Informații Externe (SVR) a susținut marți, într-un comunicat de presă, preluat și de TASS, că liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva candidatului la Președinția României Călin Georgescu.
‘Azi, Serviciul de Informații Externe al Rusiei a dat un comunicat oficial în care atacă procurorii români care-l anchetează pe Călin Georgescu. Este primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidențiale și un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român, actualii șefi ai instituțiilor noastre și pentru cetățenii români. Iată cum, în câteva luni de zile, cei care au organizat alegerile și cei care le-au manipulat ne-au adus într-un moment critic pentru libertatea, prosperitatea și parcursul nostru democratic. România are nevoie de un nou suflu și un președinte legitimat prin vot, responsabil și devotat valorilor europene’, scrie edilul general, marți, pe Facebook.
Conform Serviciul rus de Informații Externe (SVR), Bruxelles-ul duce un război împotriva liderilor europeni care îl susțin în mod deschis pe președintele american, Donald Trump.
‘Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în declararea ca nevalabile a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a cerut autorităților actuale de la București să îi interzică lui Georgescu să participe la noul scrutin din luna mai. Ea a avertizat că, dacă acest reprezentant al ‘forțelor nesistemice’ își continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale’, susține Serviciul rus de Informații Externe, fără a aduce dovezi.
Mucusor ce ar fi sa-ti dai cu parerea despre agentul termic ce-l asteapta bucurestenii si mai ales despre starea deplorabila a cailor de rulare a tramvaielor? Numai norocul a facut ca acea sina rupta sa nu faca victime. De parerologi suntem satui.Cu munca cum stam ? Avem acum mai multi muncitori cu gura in comparatie cu activistii lui Ceausescu !