Horror! Omor cu ranga la Sibiu. O fată ucisă la Mangalia

Scene de groază sâmbătă noapte pe strada Henri Coandă din Sibiu.

De (C.T.)
Horror! Omor cu ranga la Sibiu. O fată ucisă la Mangalia

Scene de groază sâmbătă noapte pe strada Henri Coandă din Sibiu.

Scene de groază sâmbătă noapte pe strada Henri Coandă din Sibiu. Un tânăr de 23 de ani a fost omorât cu ranga de un individ.

Totul s-ar fi petrecut după ce mai mulţi indivizi care ar fi consumat alcool, s-ar fi luat la bătaie în plină stradă.

Imediat după atac, făptașul a fugit de la fața locului. Polițiștii au reușit să îl prindă, identificând și arma crimei. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a anunţat, duminică, faptul că a fost sesizat, sâmbătă seară, în jurul orei 22,00, prin apel 112.

”La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, precum şi medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu. Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violenţă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, iar din primele investigaţii efectuate de către poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat şi prins un bărbat în vârstă de 56 de ani, din mun. Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima”, au transmis poliţiştii.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Trupul tânărului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Cadavrul unei adolescente a fost găsit, duminică, într-un parc din Mangalia, pe trupul neînsufleţit fiind observate urme de violenţă. Fata a fost desfigurată. 

Ulterior, fata găsită moartă a fost identificată, fiind vorba de o tânără de 18 de ani din judeţul Vaslui. A fost reţinută de către poliţişti ca principal suspect o altă tânără de aceeaşi vârstă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Olimpia Ceară.

Suspecta de crimă, tot de 18 ani, era prietena victimei. Veniseră pe litoral să muncească. Crima ar fi avut loc la hotel, apoi victima a fost transportată în parc, unde a fost găsită de un pescar.

 

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.