UPDATE Forţele ucrainene au transmis marţi că au distrus în cursul nopţii o navă de patrulare a marinei ruse, în apropierea strâmtorii Kerci, transmite AFP.
‘În urma atacului cu drone navale Magura V5, nava rusă Projet 22160 ”Serghei Kotov” a suferit avarii la pupa, la tribord şi la babord’, a indicat serviciul de informaţii al armatei ucrainene (GUR) pe reţeaua Telegram.
Conform purtătorului de cuvânt al GUR, Andrii Iusov, nava fusese deja lovită într-un precedent atac, însă ‘este sigur că de data aceasta a fost distrusă’.
‘În ce priveşte echipajul, situaţia este în curs de clarificare. Există morţi şi răniţi. Cu toate acestea, e probabil că o parte a echipajului a reuşit să se evacueze’, a afirmat el.
O gară din regiunea rusă Kursk, la graniţa cu Ucraina, a fost vizată marţi de lovituri aeriene care nu au provocat răniţi, a declarat guvernatorul regional Roman Starovoit, relatează AFP.
„Gara din Gluşkovo a fost ţinta unor lovituri aeriene lansate de Ucraina”, a scris Starovoit pe Telegram.
Loviturile aeriene au provocat un incendiu care a fost stins rapid şi care au deteriorat liniile de înaltă tensiune, privând de electricitate gara din Gluşkovo şi satul din apropiere Kulbaki, potrivit aceleiaşi surse.
Un UAV a atacat depozitul de petrol Gubkin din satul Dolgoe din regiunea Belgorod.
Un incendiu a izbucnit pe teritoriul întreprinderii. Unul dintre rezervoare arde. Potrivit datelor preliminare, nimeni nu a fost rănit.
Ministerul Apărării rus a anunţat marţi că a distrus trei drone ucrainene în cursul nopţii deasupra regiunii Belgorod, aflată la frontieră cu Ucraina.
A UAV attacked the Gubkin oil depot in the village of Dolgoe in Belgorod Region
A fire started on the territory of the enterprise. One of the tanks is burning. According to preliminary data no one was injured. pic.twitter.com/vmKhqi0B0S
— NEXTA (@nexta_tv) March 5, 2024
Pentru toți propagandiștii regimului de la Kiev: nu vă mai bucurați pentru micile sabotaje nesemnificative, că vă bucurați degeaba! Mai aveți puțină răbdare și o să vedeți finalul… Nu cred că mai durează prea mult.