Vina nu este a ta, dragă Nora Iuga, ci a găştii care te laudă. Şi care a nivelat într-adevăr cultura românească promovând mediocrităţi din sprijin de solidaritate. Mediocrii şi submediocrii deţin o aemenea încrâncenată solidaritate.
După revoluţie am constatat lărgirea unui fenomen iresponsabil: ştergerea biografiilor în speranţa că foarte mulţi compromişi vor renaşte ca Făt-Frumos din Lacrimă.
Mizând pe adevăraţi ţapi ispăşitori precum Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor, aşa-zişii intelectuali distinşi purced la o cosmetizare a biografiilor lor. Dispar premiile UTC (vezi cazul Herta Müller), debuturile din presa literară a vremii sau chiar modificarea titlurilor de debut (tot cazul Herta Müller).
În politica de contrafacere a biografiilor este şi cazul Nora Iuga. În interviul oferit de către aceasta ziarului „Adevărul” (marţi, 28 decembrie 2010, pp. 32-33) aflăm că debutul „în literatură” al „apreciatei” Nora Iuga ar fi fost volumul de poezie „Vina nu este a mea” apărut în anul 1968. Vina este în egală măsură atât a Norei Iuga, cât şi a colegei ziariste Dana G. Ionescu: dacă ultima nu şi-a făcut la timp temele, Nora Iuga a uitat adevăratul său debut din „Gazeta Literară” a anului 1965. Este vorba de o plachetă cu trei poezii sub titlul „debut”. Iar prima poezie, intitulată „Respiraţie liberă”, este cu dedicaţie faţă de Partidul Comunist Român, abia născut din defunctul PMR.
Iată debutul Norei Iuga:
„Respiraţie liberă
Partidului
(…) Erai o respiraţie liberă./ Anii noştri/ săreau prin cercuri de foc./ făceau explozii în soare/ Şi faţa pamântului/se transfigura./ La fiecare mutare/ de maluri,/ de ape,/ la fiecare mutare/de gând/ ai început să exişti conştient,/ ca un ochi/ care ne măsura/înalţimea./ Eşti pretutideni/ în creşterea noastră/ aceea nedespărţită/ fotografie de tinereţe./ Ţara se uită-n oglindă/ şi te vede/ aproape de vulturi, aproape de soare./ O respiraţie liberă/trece prin lume,/ respiraţia noastră,/ în respiraţia ta”.
Păi dacă „respiraţia” era totuna cu respiraţia partidului iar acesta se afla „pretutindeni” şi „conştient” precum un ochi „care ne măsura înălţimea” obedienţei, atunci cum poate susţine astăzi Nora Iuga „că a face literatură înseamnă a sta departe de rutină şi de dogmă”! Însăşi această caracterizare este o contrafacere a istoriei. Şi nu este de mirare că astăzi Nora Iuga deplânge faptul că nu avem vârfuri literare. Şi într-adevăr Nora Iuga nu este un vârf al literaturii. Ea face parte din grupul numeros al mediocrilor. Dar să extinzi asupra tuturor propria mediocritate este o dovadă de lipsă de bun-simţ!
Şi aceasta se întâmplă din cauza politicii de purificare a antologiilor de poezie dedicate dogmei. Măsura analizată în context istoric nu este oare o falsificare deliberată a istoriei noastre? Prin această metodă se nasc două categorii de lăudători: lăudătorii „răi”, gen Adrian Păunescu şi Vadim Tudor, şi lăudătorii „buni”, ca Nora Iuga sau Nichita Stănescu. Şi culmea tupeului, aceştia din urmă ar trebui să fie priviţi concesiv!
Din punct de vedere moral nu există nici un fel de deosebire sau scuză. Diferenţierile le face exclusiv valoarea literară.
