Noul dușman al PSD

Nici n-a încheiat lupta cu „statul paralel și ilegitim”, că PSD a purces la alt război: cu „dracul”. Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a explicat, sâmbătă, că în urma situației din partid, s-a ajuns la concluzia că e importantă convocarea Comitetului Executiv, luni, pentru rezolvarea problemelor din formațiune, precizând că „și-a băgat dracul coada în PSD”.

„Eu cred că nu asistăm la un alt caz Grindeanu. Avem o problemă serioasă și trebuie să o recunosc. Ca urmare a unor declarații din ultima vreme a colegilor noștri și urmare a altor lucruri ca lipsa de comunicare, faptul că de câteva zile se amplifică de o sută de ori situația din partid, am considerat că este foarte important să facem un CExN fulger luni, în care tema principală ar fi să ne reglăm toate problemele și să vedem cum au ajuns în spațiul public aceste probleme amplificate cu o sută de ori, cu o mie de ori”, a spus Ștefănescu, la Antena 3.

Codrin Ștefănescu a afirmat că în cazul Grindeanu „dracul” a fost Victor Ponta, în vreme ce acum nu l-au identificat, dar „dracul” „face un lucru mai grav”.

„Am primit o avalanșă de mesaje de la colegi din țară ca să ne potolim, am vorbit cu mai mult de 100 de primari care atrag atenția că nu putem să stăm așa și să comunicăm fiecare cum vrea, nu știu de ce ne certăm. (…) Vom discuta nimic din ceea ce se aștepta să discutăm la Iași. Nu o să avem timp de așa ceva. Vom discuta doar despre ce ne frământă și cum am ajuns noi de la începutul anului să fim pe toate paginile ziarelor, și aici și peste hotare și să se vorbească despre războiul din PSD. (…) Și-a băgat dracul coada în PSD. Nu l-am indentificat. La Grindeanu a fost Ponta, acum nu cred că dracul e de aici, de la noi. Face un lucru mai grav. Trebuie o concluzie luni și o declarație de presă comună, cu ochii pe noi sunt un milion de membrii de partid și de români care ne-au votat”, a declarat secretarul general adjunct al PSD.

În opinia lui Ștefănescu, situația actuală nu e similară cu cea a Guvernului Sorin Grindeanu.

„Tudose nu e Grindeanu, să ne lămurim. Cu Grindeanu am încercat să rezolvăm problema până în ultima secundă. (…) Când domnul dracu’, Ponta, a venit lângă el, Grindeanu a luat-o razna. A trebuit să băgăm moțiune împotriva unui om, confiscase Guvernul și nu era Guvernul lui. Nu e aceeași situație. Vom detensiona toată această situație luni, credeți-mă. Eu cred că vom intra în normal”, a susținut Ștefănescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

32 de Comentarii

  1. Deci: cu Grindeanu isi bagase „dracu'” coada, acum Codrin de la PRM zice ca „nu e dracu”, o fi masa, mai Codrine!!
    Pai, nu?!
    Cautati, poate e ma-sa si informati repede votantii PSD care stau cu sufletul la gura, sa afle daca e dracu’ sau cine-o fi, cine si-a mai bagat ACUM coada din nou in PSD!
    NU pot sa-mi imaginez ca Votantii si sutinatorii PSD, oricat de semianalfabeti ar fi, inghit asemenea aberatii si manipulari PRMiste!
    NU pot, Codrine, asa ceva inghite electoratul vostru?!
    Si nu-mi pot imagina ce cred acei oameni din PSD care chiar au ceva Educatie, cum se raporteaza ei la aberatiile unui fanfaron PRMist!
    Mi-ar fi rusine sa fiu membru al PSD si sa fiu intrebat despre aberatiile acestui fanfaron… rusine!!!

    • privitorii posturilor de propaganda a ciumei rosii ”Marea matoleala”‘ si ”Sta sa ploua cu chiftele” inghit orice gogomanie, de la statul paralel, grindeanu om al securutatii dupa care il pui mare sef de lefegii, acum Tudose, toate snoavele si scornelile in legatura cu LCK, toate povestile cu pensiile scornite de alta minte descendenta a lui Admunsen. Sunt setati de ciuma rosie sa creada orice impotriva adversarilor politici. Ei nu vad pericolul urias reprezentat de ciuma rosie, ei nu vad ca am fost tepuiti si jecmaniti de ciuma rosie, ei nu vad ca saracia in care traim este croita si mentinuta de PSD, ei nu vad ca ne indreptam cu pasi siguri catre o noua sclavie, sclavia rasariteana.

  2. Ceea ce se intampla in aceste zile in politica se datoreaza neintelegerii mecanismelor de functionare a statului de drept autentic si nicidecum al celui de tip mafiot si criminal din ROMANICA. CETATEANII ROMANI de RAND sunt cei care in alegeri stabilesc o ierahie prin votul dat unei formatiuni politice si programului sau de guvernare, concretizata intr-o MAJORITATE PARLAMENTARA. MAJORTATEA PARAMETARA IVESTESTE un GUVERN format din prim ministru si ministri desemnati de formatiunea politica castigatoare in alegeri, care sa puna in valoare(sa aplice) PROGRAMUL de GUVERNARE CONSFINTIT prin votul CETATEANILOR ROMANI de RAND. Faptul ca altcineva semneaza decretul de numire a lor in aceste functii, este o simpla formalitate, urmare a investirii lor in functie de catre MAJORITATEA PARLAMENTARA(respectiv de MAJORITATEA CETATENILOR ROMANI de RAND)! Un prim ministru sau un ministru ajuns in functie nu poate face ce-l taie capul pentru ca el nu si-a obtinut acest job singur ci prin efortul formatiunii politice care l-a desemnat si prin votul dat de CETATENII ROMANI de RAND formatiunii politice si programului sau de guvernare. In rest = ANARHIE! Prin urmare, prin ceea ce se intampla, se dovedeste cu prisosinta ca unii ajunsi in inalte scaune, nu mai doresc sa respecte si sa aplice programul formatiunii si cel de guvernariecare le-a asigurat jobul. Ei sunt interesati numai de gruparea mafiota si criminala si de interesele obscure de grup. PACAT, PACAT DE SANGELE VARSAT!

    • Pt.MOS ION ROATA. Mosule, din pacate in tara asta a noastra si iar ma vad nevoit sa repet: cine are o functie mai mica, mai mare si hotaraste ceva este securist, sau cum se mai numesc respectivii azi ! Concret asa Grindeanu, Tudose, Badalau, Ponta, Ciolos, Dragnea, Johannis, s.a.m.d. TOTI sunt securisti iar Programe de guvernare, viata romanilor, la unii dintre ei, ii doare la bascheti deoarece majoritatea securistilor care conduc, decid ceva, in tara asta, dupa ticalosia din dec.’89, sunt gargaragii, marionetele celor care se amesteca copios si abundent in treburile noastre interne: RUSII, AMERICANII, EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII ! Din pacate asa are sa se desfasoare viata noastra, romanii merg la vot( cam 50% din cei cu drept de vot ! ) iar securistii incep sa faca circul care se deruleaza sub ochii nostrii deoarece azi se incearca marirea platii fortei de munca ( de catre unii securisti mai de omenie sa spunem asa ! ) in tara asta amarata a noastra( marirea salariilor, implicit a pensiilor ! ) iar lucrarea asta nu convine celor care se amesteca in treb’ile noastre interne haitele exploatatoare a fortei de munca din exteriorul tarii, vor sa fim sclavi in tara asta a noastra chiar daca ne-au buimacit cu apartenenta noastra la: N.A.T.O., U.E., Parteneriat Strategic cu SUA, este o noua forma de sclavie identica in rapacitate si lacomie cu sclavia clasica din Africa si America de Sud din mileniul trecut ! Trebuie ca bunul Dumnezeu sa ne dea minte sa contracaram forma asta de sclavie experimentata de haitele exploatatoare in tara ROMANIA sa putem sa slalomam printre interesele astea de un ordinarism si rapacitate, bajocura rar intalnite in Lumea asta cam prost facuta, sa evitam sa fim faramati ca stat national unitar- NU INTAMPLATOR UNII UNGURI DIN ARDEAL S-A UMFLAT TARATA SEPARARII IN PIPOTA LOR PARSIVA SI TRADATOARE probabil sprijiniti de … Rusia ! Doamne Ajuta !

    • Mare-i gradina cu prosti a ciumei rosii. In nemernicia ta nu vezi ca ciuma rosie a castigat alegerile cu un program si a pus in practica alt program. A promis dublari de salarii si pensii si a triplat pensiile si salariile lor si acolitilor, vor dezincriminarea faptelor de coruptie, adica cei care ne-au jefuit sa nu mai raspunda niciodata pentru jefuirea tarii, au promis sute de km de autostrada si nu au facut 1 m, zeci de promisiuni neonorate si incalcate. Si-au facut legi pentru ei si in favoarea lor, ca orice stat mafiot, corupt, condus de lichele si partide corupte, organizatii mafiote. Cand un premier asupra caruia apasa responsabilitatea guvernarii le atrage atentia ca au deraiat de la program, ciuma rosie prin instrumentele de propaganda ”Marea matoleala si Sta sa ploua cu chiftele il ponegresc, ii face imaginea tandari, il reduc la tacere, adopta un comportament tipic mafiot.

    • Mos roaita cu sirena formatiunea castigatoare in alegeri desedmneaza un premier care formeaza gabinetul. Premierul stabileste ministrii si ministerele, nu partidul. Pentru ca numai asa are autoritate deplina asupra guvernului in ansamblul sau, numai astfel poate sa se impuna fata de orice derapaj al unui ministru. Asa este cutuma in toate tarile civilizate. Numai la noi ministrii sunt numiti peste capul premierului, premierul nu are autoritate asupra lor, ministrii isi permit sa sfideze premierul, chiar sa comploteze in schimbarea lui. Asa s-a intamplat cu guvernarea grindeanu cand ministrii subsefului au complotat si l-au dat jos, ele finnd numite in noul cabinet, asa se va intamplasi acum

    • clar sa mai intelegem si noi, ce „cucu”—se mai intampla, Dragnea -scaote si baga –pe cine vrea ,, unde vrea?????????????
      CE TARA ESTE ASTA?

  3. Partidele politice se dovedesc a fi rețele infracționale. Nu cred ca va mai dura mult și toți românii vor afla acest lucru. Atunci domnule Codrin Ștefănescu chiar o să dați de dracu. ”Valentin Riciu, consilierul ministrului de Interne, vizat în trei dosare.” Probabil pedofilul era informatorul acestui consilier Riciu care mai departe raporta ministrului de interne.

  4. Stefanescu – imaginea unei *parasute* – politice, daca aceasta este imaginea PSD, este clar ce imagine are acest partid. De fapt PSD duce un adevarat razboi impotriva propriului popor, a propriilor alegatori daca nu lasa guvernul Tanase sa guverneze. NU au invatat nimic din esecul si dezastrul Grindeanu. Nu este admisibil sa indraznesti sa conduci „o tara” la fel cum vor sa-si conduca ei partidul. Partidul este o organizatie la care adera benevol o masa de oameni, „o tara, un popor” este o comunitate care este total diferentiata de o organizatie politica, altfel, partidul confuda democratia cu „dictatura”, dictatura a fost desfiintata in decembrie 1989 sau … NU !. Aceasta ar trebui sa stie sau „sa afle” si Dragnea si Tariceanu, interesele unui popor primeaza in fata tuturor intereselor marunte ale unor grupuri de politicieni sau … unei familii !!!. Nu arunci la „cosul de gunoi” interesele unui popor pentru a „proteja sau sustine, privilegiile sau interesele unei grupari politice sau a unei familii”. Politicienii care fac aceasta „NU au ce cauta la guvernarea unei tari”.

  5. Tutuienii, badalaii si pampalaii, gen Stefanescu, vor distruge cel mai mare partid din Romania.
    Din pacate, toate partidele romanesti au in structura lor de conducere mediocritati.
    In cine sa mai creada romanii, in cei care dau cu un deget sau in cei care iau cu o mana?

  6. Nu ma mir ca acest Codrin Stefanescu- Emoticonul sef al PSD -,se pronunta atata de popular si in cuvinte simple,necautate, pe intelesul sau si al primarilor PSD, in legatura cu framantarile,cautarile,nazuintele si alte asemenea ale PSD, aflat la criza varstei mijlocii,cand depresia e gata coapta !Daca Tudose nu e lasat sa isi vada de guvernare,daca sunt inca ministri cu telecomanda de gat, ca blonda de otel-beton de la MAI,daca Dragnea se amesteca ,ca musca in lapte,in guvernarea de zi ci zi a tarii,nu e vina pana la urma PSD in ansamblu?Eu cred ca da!Pupici!Stela//

  7. PSD-ul de azi nu mai este cel condus de ingratii Iliescu.Nastase, Ponta.

    Este un alt psd.

    Se lupta cu cei ce au dubla comanda… sa cam dispara de la conducerea psd -, se lupta cu mizeriile spuse si nedovedite despsre Dragnea de Ponta, preluate de Tudose, se lupta pentru ca nivelul de trai al romanilor, saraciti de cei nominalizati mai sus si nu numai, sa inceapa sa o duca mai bine.

    Invidiosi si manati de interese obscure, alde Nastase – (cu fiul pe la ue la Ivanul moldovean ajuns pe caii mari ai parlamentarilor de la UE numai si numai datorita psd-ului condus de Dragnea) – scriu scrisori impotriva lui Dragnea, se dau cu fundul de pamant (unul Ponta …care nu este decat nimeniul iubit de Radu Tudor (ce interese sa aiba R>T …inteleg ca i-ar fi angajat sotia lui pe la MAE, sau sunt interese ale statului paralel pe care RT il sustine?), ce nu mai are niciun rol pe la psd)isi arata fata de mari tulburatori ai ordinii zilei, de tradatori ai unui partid si , mai ales, de baieti buni la aranjarea saracirii tarii (Petrom, Tarom, CFR…etc. ba alde Ponta s-a luptat sa dea si cuprul tarii si sa bage pe gatul romanilor gazele de sist).

    Pentru ca romanii sub guvernarea Dragnea/psd incep sa o duca mai bine, se lupta caraghios de murdar sa nu cumva ceea ce este prins in programul de guvernare – spre binele romanilor – sa se infaptuiasca. Si – oricat ar incerca unii sa minta – tot ceea ce s-a spus pana acum in programul de guvernare, S A INFAPTUIT!

    Sa se spuna ca vai guvernul Nastase…pai o fi fost crestere economica in guvernarea Nastase, dar de ce nu se face un bilant al vanzarii bunurilor tarii in acea perioada?

    Veti vedea atunci ca munca miilor de pensionari de astazi, a fost vanduta pe nimic pentru binele unuia precum Nastase.

    Nastase, draga, mai usor cu pianul pe scari! Ai vorbele la tine, dar faptele tale au fost impotriva acestui popor!

    • haida de cameleonule. Pana acum ai votat in draci ciuma rosie, poate ai spart si capete ale studentilor pentru a le baga mintile in cap si a pune in practica indemnurile lui Ilici cu fascistii si hortistii, legionarii si imperialistii vazuti de la inaltimea cotroceniului. Acum, ce sa vezi, te dezici de unii pentru a apara aceeasi ciuma rosie. lupul isi schimba parul, dar naravul ba, ciuma rosie si-a schimbat garniturile, dar apucaturile si obiceiurile sunt aceleasi. Prima garnitura si-a vazut sacii in caruta, miliarde de euro praduite, averi incomensurabile pe care nu le pot cheltui nici in sapte vieti, s-au dat la o parte pentru a face loc lipitorilor de afise, amantelor si progeniturilor, trebuie sa se infrupte si ei din binefacerile partidului castigator atarnator de butoane, doar la ei este si painea si cutitul. Pleaca ai nostrii vin ai nostrii, noi ramanem tot ca prostii pentru ca se gasesc starpituri care le i-a apararea. In Franta dupa capitularea germaniei, populatia i-a linsat la propriu pe primarii care au pactizat cu dusmanul, au linsat prostituate si pe toti colaboratorii cu nazistii, numai la noi sub indemnul fara violenta se recladeste o forta politica care ne-a dus la pierzanie ca tara si ca neam. Milioane si-au luat lumea in cap si alte milioane se zbat in saracie in timp ce toata populatia este condusa de un partid care a instaurat in sanatate un sistem criminal, ni se da sa mancam otravuri fara ca nimeni sa i-a masuri, violatorii, hotii, contrabandistii, pestii sunt aciuiati in politie, ei mentin ordinea publica, coruptii, gregarii si jefuitorii in guvern, ei impart cascavalul bugetar, infractorii in parlament, ei fac legile justitiei si tot felul de legi in favoarea si apararea lor.

  8. Dusmanul este incopetenta. Cine nu nu e in stare sa se afirme in meseria pe care o are, intra in politica, de aceia am ajuns unde am ajuns. Toata clasa politica este de aceeasi teapa, umbla numai dupa previligii, in dauna cetatenilor care muncesc cinstit pentru a supravitui.

  9. Asa-i la bolshevici, imtodeauna trebuie sa aibe un „dusman”, o tinta impotriva carea trebuie sa „lupte”, dar bolshevici astia de la ciumarosie au ajuns mai inventivi de cat tatucul lor stalin, au gasit o multime de „dujmani” de nici macar ei nu le mai stiu numarul, au inceput cu, Seniorul Coposu care „nu a mancat salam de soia” si i-a „pus sula in coaste” lu’nea Nelu-kgb-istu, pana la….soros, binom, stat paralel, iar acum asteptam ultimul, dar nu cel de pe urma …dujman! Mai gaspadinilor, dar tara de cand incepetzi sa o guvernati? Marirea salariilor si pensiilor „nesimtite”, brambureala fiscala si numirea impostorilor semianalfabetzi in functzii inalte, inclusiv de ministri, nu inseamna guvernare!

  10. Mai c.g. tu nu vezi Editat cu postarile tale ? Ai ajuns ( si nu esti singurul) sa incerci sa dovedesti ca toti cei din aceasta lume sunt dusmanii nostri si vor sa ne desfiinteze, iar noi , cei mai…din lumea asta suntem sortiti subjugarii. Rationament de individ cu doi neuroni defecti.

    • Pt.Poli. Editat tu ca eu c.g. sunt asa cu ” Rationament de individ cu doi neuroni defecti.”, atunci ce iti mai pierzi vremea cu mine sa ma compromiti aici la gazeta cu tot felul de vorbe moderabile ! Vezi de drum, securist al sotului doamnei Carmen nu poti sa prostesti pe nimeni cu gargara dumitale de … doi bani !

  11. Pentru cei cu capul pe umeri din PSD .Inca nu ati priceput ca acest stefanescu este o persoana MALEFICA?

  12. Coada dracului este blonda de la interne. Pentru ea s-a iscat ”razboiul celor trei trandafiri” La fel ca in razboiul Troiei sau al celor doua roze femeia a fost factorul incitarii taberelor. Ce ne spune blonda de la interne? Ca ministrii sunt numiti politic de cei trei trandafiri, ca la ei la nimeni. In toate tarile democrate premierul este numit politic, iar premierul isi face echipa, pe baze de competente si de programul de guvernare. Numai in romania ciumei rosii minisrii sunt numiti peste capul premierului, un ministru nu-si da demisia la cererea premierului, dimpotriva il si sfideaza, numai in romania ciumei rosii sunt numiti ministrii lipsiti de orice pregatire manageriala, fara competente direct din functii de subprefect sau subsef de partid sau filiala. Cand ai competente de subsef ai toate atuurile sa faci cariera, sa capeti functii ale caror competente nu le pricepi. Bineanteles ca propaganda ciumei rosii, marea matoleala si Sta sa ploua cu chiftele abat atentia in alta parte, cu dracu, cu statul paralel cu securitatea cu LCK soros, ungurii, imperialistii si capitalistii, exploatatorii, vampiri si zombii care sug sangele poporului, niciodata nu vor recunoaste ca razboiul a fost iscat de blonda de la interne si pozitionarea lor pentru apararea ei, doar provine din subsef.

  13. – de 6 ani sunteti la putere
    – tot mai multi tineri se refugiaya economic in occident, tot mai multi bebelusi si mamici mor prin spitale, iar voi adapostiti violatorii si pedofilii sa ii scoateti cand aveti interes media

  14. Nu stiu pe ce se bazeaza Codrin. Amandoi (Grindeanu si Tudose) provin de la academia sri. Dracul e acelasi. Vor scapa de dracul doar cand vor pune un prim-ministru de la PSD.

    • Fara PSD. PSD este o organizatie mafiota, trebuie scoasa in afara legii.

  15. Nu dracul și-a băgat coada în PSD, domnle! Prostia din partid nu-și mai ia vacanță. Lucrează nonstop, cot la cot cu minciuna fățișă, lașitatea, lingușeala, ticăloșia, lăcomia, etc. Muncă în echipă.

  16. Trebuie analizata influenta Lunii asupra mareelor de isterie care cuprinde PSD, deja la date fixe!Au/nu au treaba,iar se aduna ca mustele la rahat in Cex si joaca „alba neagra”cu functia de premier!Neseriozitate politica, numele tau e PSD!

  17. o sa intrati in normal pentru inca 3 saptamani. Singuri v-ati bagat in asta, singuri o sa iesiti… de la guvernare, dobitocilor…

  18. Nu Codrine, un lucru trebuie să-l înțelegi. Dragnea, care a condus exemplar campania electorală, trebuia să facă pasul în spate, când a văzut (mai degrabă, știa) că v-a fi înghesuit de dosare. Un alt lider trebuia să se impună, unul care nu era, încă, vânat de DNA, scula preferată a lui Băsescu, acum a lui Johannis, pentru hărțuirea PSD și denigrarea liderilor lui. Poate, măcar acum să facă acest lucru, pentru a nu distruge PSD din interior, cum se zicea la comuniști. Dragnea lasă impresia că lucrează pentru opoziție. Dacă el nu poate fi prim ministru, vrea să conducă prin interpuși. Așa s-a ajuns, caz unic în viața partidelor politice, ca să inițiezi moțiune de cenzură împotriva propriului partid. Așa se face că nu mai există demisia de onoare. Menținerea actualului ministru de interne în funcție, împotriva chiar voinței oamenilor din sistem, este cât se poate de nocivă. Dacă Tudose a fost investit în funcție, acesta nu acceptă rolul de marionetă, și mi se pare corect ca el să lucreze în echipă cu cine dorește. Dacă este să privim problema ca în fotbal, putem spune că vestiarul crează atmosfera de joc.

    • Ești comunist bolșevic până în prăsele. Și în al 12-lea ceas îi pupi pe ăștia în dos. Jos ciuma roșie!

  19. C.V. Tudor : ,, Codrin Stefanescu pleaca periodic , la doua-trei luni , la Lyon pentru tratament psihiatric ” ! Acum nici in ce spunea Vadim nu puteai sa ai prea multa incredere , dar dupa cum se comporta ,, cap de ou ” , s-ar putea sa fi avut dreptate !

    • Da, dar pentru ticaloshia de care sufera „head of penis” nu te potzi „trata” nici macar la Lyon; totushi se pare ca ticaloshia se poate trata la davai ceas in Siberia si la Guantanamo Bay; pentru asta-i preferabil Siberia!

  20. Pt.Lov. Daca ma jignesti gratuit fara pic de rusine crezi ca asta te face sa fi mai interesant ? Hai Editat

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.