Celebrul economist de la New York University, care a prezis criza financiară actuală, şi-a făcut un credit ipotecat de 2,99 milioane de dolari pentru a-şi cumpăra o locuinţă în Manhattan, în valoare de 5,5 milioane de dolari, scrie Bloomberg. Este vorba de un penthouse de 340 de metri pătraţi de pe East First Street.
Roubini a declarat, în noiembrie, că SUA se vor confrunta cu un nou dezastru dacă preţul locuinţelor va scădea din nou şi dacă dobânzile vor creşte.
Nouriel Roubini a optat pentru un împrumut cu dobândă variabilă, fixată însă pentru primi cinci ani la 3,625%. Doar 4% din achiziţiile imobiliare din Manhattan au avut o valoare mai mare decât cea făcută de Roubini. „Unul dintre cei mai pesimişti economişti, cel care a prezis criza, a cumpărat o casă. La prima vedere acesta poate fi un semn că lucrurile merg mai bine”, spune Jonathan Miller, preşedintele companiei imobiliare Miller Samuel Inc.
Contactat de Bloomberg, Roubini a refuzat să facă vreun comentariu despre achiziţia sa.