„Trebuie să avem forţă să întrerupem mita electorală şi să curăţăm alegerile: asumându-ne standarde de cost pe fiecare candidat şi dându-i banii din bugetul de stat sau din bugetul local. Este singura soluţie să terminăm cu clientela din afara clasei politice şi vă asigur că este infinit mai ieftin aşa decât ceea ce se întâmplă acum”, a spus Băsescu zilele trecute. Şi a dat şi o sumă: 50.000 de lei de parlamentar. Dacă luăm în calcul doar parlamentarii români (nu de alta, dar dacă se dau bani de campanii electorale ar trebui daţi şi pentru primari, europarlamentari, consilieri), suma ajunge la 50 de milioane de euro.
E mult, e puţin, e greu de spus dacă nu comparăm această sumă cu o alta. Şi luăm în calcul declaraţia lui Boc, care spunea că prin reducerea alocaţiilor pentru mamele guvernul economiseşte în 2012 suma de 100 de milioane de lei. Deci undeva la 25 de milioane de euro. Păi nu avem bani pentru mame, dar avem bani de campanii electorale?
Apoi chiar dacă am fi într-o perioadă de creştere economică, şi nu în una de criză, personal nu aş fi de acord cu finanţarea campaniilor electorale de la bugetul de stat. Cine garantează că parlamentarul nu va face în Parlament jocurile unor investitori? Cine poate spune că în timpul campaniei electorale el nu va primi la negru bani de la anumite persoane?
Nu există răspunsuri la întrebările puse. Deci mai bine să rămână cum e acum. Adică să-şi declare banii primiţi pentru campania electorală şi persoanele care i-au sponsorizat. Cel puţin, aşa bănuim în buzunarele cui se vor duce după alegeri banii comunităţii.
