Prima știre bombă din fotbalul italian după plecarea lui Simone Inzaghi pe banca lui Al Hilal a venit foarte repede și se referă la faptul că românul Cristi Chivu, care tocmai a salvat Parma de la retrogradare, este noul tehnician al milanezilor. Chivu primise numeroase aprecieri pentru performanța de la Parma, pentru că a reușit acest lucru la prima sa experiență pe banca unei formații de Serie A.
Unul dintre jucătorii emblematici din istoria Parmei, fostul atacant Alessandro Melli, 55 ani, nu și-a ascuns dezamăgirea pentru alegerea făcută de Chivu, dar îi urează succes la Inter, care, din punctul lui de vedere, se află într-un moment de cotitură, cu un lot destul de bătrân, la care ar trebui serios umblat.
Din punctul său de vedere Melli consideră că românul s-a pripit, spunând repede da ofertei milanezilor. Ar fi fost mult mai indicat să mai stea măcar un an la Parma și apoi să analizeze eventuale alte oferte. Este un risc foarte mare pentru Cristi Chivu de a-și frânge gâtul cu o așa provocare.
Melli și-a exprimat aceste idei pentru publicația online de la noi Golazzo.ro
„Sunt foarte dezamăgit de alegerea sa. Și uimit. Eram convins că va rămâne. Parma i-a oferit o șansă extrem de importantă. El a profitat de ea, normal, dar cine ar fi crezut în capacitățile unui antrenor aflat la prima sa experiență la un club de seniori? Cred că putea rămâne încă un an aici, în care să continue munca sa, să dea o identitate de joc Parmei, să acumuleze experiență. E riscantă mutarea sa, dar e viața lui, cariera lui.
Respectul meu față de el rămâne același, dar sunt foarte dezamăgit de alegerea lui. Când nu a fost prezent la negocierile cu Parma, fiind doar agentul său, atunci mi-am dat seama că e foarte posibil să plece.
Nu e cea mai bună atmosferă la Inter. De asemenea, lotul lor e destul de… hai să zicem ‘în vârstă’. Puștii de la Parma credeau orbește în Chivu. Sunt curios să văd dacă-și va putea impune ideile de joc. Și cum va face acest proces de întinerire a echipei. Înțeleg provocarea pe care o reprezintă Inter, astfel de șanse nu vin des în viața unui antrenor sau fotbalist.
„Sunt mulți antrenori care și-au început cariera foarte bine, dar apoi au avut probleme. S-au cam stins. Stramaccioni era extrem de bine văzut în Italia după primele luni la Inter. Venit de la Primavera (n.r. echipa de tineret), cu un joc bun în primele luni, apoi știm ce s-a întâmplat.
Chivu nu e Andrea, are atuurile sale, calitățile sale, pe care nu i le poate lua nimeni. Va fi un an extrem de important pentru el, pentru că va trebui să confirme că e un antrenor bun de Serie A. Mulți s-au descurcat bine inițial, iar apoi au dispărut”.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ha, ha! Nghinghic nu-i mai bun pi lumia ‘iasta ca grappa di Lombardia…