Sala Galateca găzduieşte o expoziţia „Ziarului neconvenţional”, publicaţia editată de mai mulţi ani de plasticiana Paula Ribariu, ca o formă de protest faţă de statutul artistului contemporan, pe de o parte, ca o modalitate de a evidenţia autenticitatea actului creator, indiferent de stilul fiecărui artist şi al formei lui de racordare la existenţă, pe de altă parte. Tipărit la computer, în câteva zeci de exemplare, difuzat din mână în mână, „Ziarul neconvenţional” este, el însuşi, o formă de manifestare a conştiinţei estetice.
Ciclul de expoziţii curatoriate de Paula Ribariu sub această siglă a adunat, de-a lungul anilor, atât numele consacrate ale artelor vizuale româneşti, cât şi tinerii ale căror lucrări dovedesc căutarea unui drum propriu, întemeiat pe originalitate şi pe calitatea artistică indiscutabilă.
Interesantă în concepţia Paulei Ribariu este includerea în acest demers, alături de plasticieni, şi a unor scriitori ca Adriana Bittel şi Constantin Abăluţă, prezenţi cu file de manuscris, sau a unor critici de artă, cum ar fi Pavel Şuşară, care însoţeşte acest demers de mai mulţi ani.
Peisajele lirice ale Sandei Butiu
Anul acesta expun la Galateca câteva personalităţi din „vechea gardă”. La intrarea în expoziţie vizitatorul este „primit” de Alma Redlinger, a cărei „Natură statică”, cu un desen puternic, în echilibru perfect cu pata de culoare pusă alert, mărturiseşte aceeaşi capacitate de îmbinare a a rigorii constructive şi a emoţiei.
Pentru Alexandru Chira, pictura este, în primul rând, „una cosa mentale”. Compoziţia sa, perfect structurată, sub semnul „Casei geometrului”, cu elementele ce par să plutească în spaţiu, conţine o poezie aparte, ce transpare din formele epurate ale corpului uman şi ale obiectelor.
Alma Redlinger, rigoare și sensibilitate
Tot poezie, altfel „scrisă”, respiră peisajele Sandei Buţiu, delicate, scăldate într-o lumină tamisată.
Drama intră în expunere cu Ervant Nicogosian, pictorul pentru care în ultimii ani albul şi negru, cu valorea sinmbolică a luptei dintre bine şi rău, „colorează” pictura-obiect, într-un gest de evadare, de direcţionare spre o altă lume a gândului, dincolo de vicisitudinile existenţei cotidiene.
Reminiscenţe suprarealiste combinate cu geometrii visate domină lucrările lui Mircea Barzuca. Şi, desigur, Paula Ribariu, cu simbolistica sa dublată de siguranţa gestului, a punerii în pagină, a arhitecturii interioare a operei, păstrează acea prospeţime a limbajului bazată pe o adevărată performanţă a meşteşugului cu care admiratorii creaţiei ei sunt deja obişnuiţi.
Între artiştii tineri se remarcă, în primul rând, Alexandru Rădvan, cel criticat de multe ori pentru „pornografie”, pentru violenţa lucrărilor sale întotdeauna incomode. Întrebările lui vizând problemele esenţiale ale umanităţii au întotdeauna un răspuns în care tragismul şi revolta se împletesc, ca şi în „Om mâncându-şi inima” din actuala expoziţie. I se alătură, într-un cu totul alt ton, Daniela Chiron. Diversitatea modalităţilor de abordare plastică este asigurată de operele semnate de Angela Edu, Radu Comşa, Nicolae Macovei, Nicolae Ţăran, Liciu Stoicoviciu…
Mircea Barzuca și geometriile visate
Ediţia din acest an îşi propune şi o incursiune critică în actul de creaţie. Aproape fiecare artist îşi însoţeşte lucrările cu texte olografe despre credinţele lui estetice şi, evident, despre lucrările expuse.
Demersul Paulei Ribariu este pornit din conştiinţa existenţei artistului în cetate. Este răspunsul acestei creatoare la deteriorarea vieţii culturale, a instituţiilor care ar trebui s-o susţină, ale breslei sau altele, la dispariţia multor spaţii epoziţionale. Expoziţiile ciclice sub sigla „Ziarului neconvenţional”, chiar dacă pot părea o picătură într-un ocean, au importanţa gesturilor generoase nu numai din punct de vedere strict profesional, dar şi larg social. Cuprinderea în sânul unei aceleiaşi manifestări a artiştilor din diferite generaţii este menită să includă sub semnul relaţiei dintre artist şi umanitate atât arta să-i spunem tradiţională, cât şi pe cea acuzată de interesul exclusiv pentru noutate şi şoc vizual, în măsura în care ambele dovedesc calităţi estetice indiscutabile. Lirismul ce pare izgonit din societatea contemporană trăieşte, în această expoziţie, ca şi în cele care au precedat-o, alături de raportarea violentă la lume, picturalitatea în sensul ei tradiţional se învecinează cu rigoarea lucrului pe computer, gestului plasticianului îi răspunde cuvântul poetic sau critic.
Demersul Paulei Ribariu este unul integrator, în numele artei, al culturii, al întoarcerii trăirilor către valorile permanente ale existenţei spirituale într-un moment dominat de incidental.
